Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a declarat sâmbătă că se discută în acest moment cu liderii europeni o poziție comună pentru negocierea bugetului european, astfel încât Flancul estic să aibă, pe de o parte, resursele necesare pentru a întări apărarea și descurajarea și, pe de altă parte, foarte important pentru localitățile României, să existe surse de finanțare care să privească investițiile și dezvoltarea economică, care să compenseze riscul perceput de apropierea lor de linia graniței și implicit de linia frontului.
MAI MULT PROFIT



