George Simion, mesaj tranșant: „Vrem ca acest guvern păgubos care a distrus România să ia sfârșit”

„Să lămurim că nu facem alianță nici cu PSD-ul, nu facem alianță nici cu PNL-ul, că vrem ca acest guvern păgubos și această coaliție care a distrus România să ia sfârșit”, a declarat George Simion.

Potrivit acestuia, AUR va depune moțiune de cenzură în luna mai pentru căderea Guvernului Bolojan. „Se depune moțiunea, cel puțin din partea AUR, așa cum am anunțat, în luna mai va exista o moțiune împotriva Guvernului Bolojan”, a susținut liderul AUR.

George Simion și-a exprimat neîncrederea că PSD vrea să depună o moțiune de cenzură pentru a schimba direcția de guvernare a țării.

„Nu știu dacă PSD-ul va face același lucru, mă îndoiesc, pentru că nu vor să își răstoarne propriul guvern (…) Noi nu suntem convinși că PSD-ul chiar vrea să scape de acest premier. Și toate blaturile pe care le-au făcut, toate voturile pe care le-au dat în ultimele 10 luni, faptul că au fost părtași la lovitura de stat, ne îndreptățește să avem această opinie”, a mai spus acesta.

Președintele AUR a transmis și un mesaj șefului statului, Nicușor Dan, pe care îl acuză că încalcă regulile democratice prin ignorarea la consultările de la Cotroceni a celui de-al doilea partid din arhitectura parlamentară.

„Nicușor Dan refuză democrația, parlamentarismul, jocul democratic și refuză partidele care sunt astăzi în Parlament. Spune că nici măcar un guvern susținut de AUR nu va fi nominalizat de către el. Își depășește atribuțiile”, a subliniat George Simion.

Acesta a adăugat că AUR a transmis apeluri pentru reconciliere națională și ieșirea din actuala criză economică, politică și socială prin ascultarea voinței românilor.

„Noi am vorbit clar despre redresarea economiei. Am vorbit clar că suntem dispuși la reconciliere națională, să participăm și asta trebuie să înceapă cu noi. Dar în momentul în care ai niște afirmații făcute de Nicușor Dan fără substanță, în care AUR este scos din jocul democratic și jumătate din România, jumătatea care m-a susținut și m-a votat pe mine, care s-a împotrivit loviturii de stat, care l-a susținut pe domnul Călin Georgescu și îl văd pe Călin Georgescu ca președintele de drept a României, care a cerut turul doi înapoi pentru că așa este normal (…) înseamnă că trăim într-o dictatură”, a declarat președintele AUR, George Simion.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Dezastrul de la Cernobîl. Situl nuclear, sub amenințarea războiului din Ucraina: „Există un risc real de a se produce un nou incident”

Dozimetrul prins de piept începe să ticăie mai repede în clipa în care ieși de pe traseul marcat din interiorul centralei nucleare de la...

Şeful diplomaţiei iraniene Abbas Araghchi a plecat de la Islamabad

Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a plecat sâmbătă de la Islamabad, unde a venit vineri pentru a se întâlni cu oficiali pakistanezi de...

Victor Negrescu transmis o solicitare oficială către Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe, Kaja Kallas, după ce o dronă rusească a încălcat spaţiul aerian naţional şi a...

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunţă, sâmbătă, că a transmis o solicitare oficială către Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe, Kaja Kallas, după ce...

ULTIMA ORĂ