George Simion semnalează că problema locuințelor în marile orașe europene a scăpat de sub control: „Planul meu a fost luat în derâdere”

Liderul AUR, George Simion, a declarat, sâmbătă, că problema locuințelor în marile orașe europene „a scăpat de sub control”, costul vieții a ajuns de nesuportat, de aceea, în timpul campaniei electorale de anul trecut a venit cu o propunere de locuințe la prețuri accesibile, propunere care a fost „luată în derâdere” din cauza luptei politice.

„Reprezentanții AUR, membri ai grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, au prezentat, în cadrul conferinței privind strategia europeană de rezolvare a crizei locuințelor, organizată de europarlamentarul AUR/ECR Georgiana Teodorescu, un plan concret pentru ieșirea din impas, propunând locuințe accesibile, reducerea birocrației, sprijin pentru tineri și menținerea controlului național asupra politicilor de locuire”, transmite, sâmbătă, AUR, într-un comunicat de presă.

„În acest context, președintele AUR și vicepreședinte ECR George Simion a arătat că problema locuințelor a scăpat de sub control în marile orașe europene, unde costul vieții a crescut, iar familiile tinere nu mai au acces la locuințe”, se menționează în comunicat.

Foto: partidulaur.ro

Președintele AUR a arătat că în marile metropole „costul vieții a ajuns de nesuportat, viața în sine devine din ce în ce mai complicată pentru cetățenii europeni”.

„Din păcate, în acest moment, în marile orașe nu există soluții realizabile pentru a ne transforma viața mai ușoară. De aceea, în timpul campaniei electorale de anul trecut am venit cu o propunere de locuințe la prețuri accesibile, locuințe de 50 până la 60 de metri pătrați. Acest plan a fost luat în derâdere, acest plan a fost dus în desuet, din cauza luptei politice. La câteva luni după, vedem că această problemă este în atenția Comisiei Europene, care și-a modificat unul dintre portofolii exact pentru a redresa problema”, a afirmat Simion.

Foto: partidulaur.ro

El a subliniat că fără un plan național și coordonare europeană, situația nu poate fi rezolvată de autoritățile locale.

„Orice nume ar purta primarul Bucureștiului (…) nu poate rezolva de unul singur, fără un plan național, această problemă. Nu poate rezolva problema poluării, nu poate rezolva problema sistematizării traficului, nu ne poate face viața mai ușoară dacă nu există un plan național și un plan european”, a afirmat el.

Sursa foto: Mediafax / partidulaur.ro

AUTORUL RECOMANDĂ: 

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Un român angajat de numai 8 zile la un depozit din Germania a furat produse Apple de 160.000 euro. Modul său de operare i-a uimit pe polițiști

Un bărbat originar din România a fost condamnat definitiv după ce ar fi furat împreună cu un complice produse Apple și Samsung în valoare...

Nebunia prețurilor a început, pe măsura ce se apropie 1 mai. Doua nopți de cazare, pentru un cuplu, se aproprie și de 6.000 de euro la malul mării

A mai rămas foarte puțin până la startul sezonului estival, iar, în fiecare an pe data de 1 mai, cei mai mulți români aleg...

De la espresso clasic la cafea din sfeclă și alge. Trendurile care schimbă piața în 2026

Mai scumpă, dar mai pură și mai puțin prăjită, cafeaua se întoarce în acest an la rețetele clasice. 

ULTIMA ORĂ