Haine și parfumuri de contrabandă, evaluate la peste 12.000 de lei, confiscate de polițiști în Sectorul 2

„Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, în cursul lunii aprilie 2026, mai mulți cetățeni străini ar fi expus spre vânzare, într-un complex comercial din Sectorul 2, produse de îmbrăcăminte și parfumerie purtând însemnele unor mărci protejate pe teritoriul României, existând suspiciunea că acestea ar fi contrafăcute”, informează Poliția Municipiului București.

Vineri, polițiștii au făcut percheziții la 14 adrese din Capitală, iar 14 persoane au fost duse la sediul poliției pentru audieri.

„În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, polițiștii au identificat și ridicat aproximativ 50.000 de articole de îmbrăcăminte și produse de parfumerie, valoarea acestora fiind estimată la aproximativ 12.550.000 de lei. De asemenea, a fost ridicată suma de 62.000 de lei, identificată la un stand din cadrul complexului comercial”, informează Poliția Municipiului București.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de produse contrafăcute.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Celebra platformă Spotify împlinește 20 ani. Care sunt cei mai ascultați artiști

Spotify marchează 20 de ani de la lansare, iar cu această ocazie a publicat, pentru prima dată, topurile cu artiștii cei mai ascultați, dar...

Celebra platformă Spotify împlinește 20 ani. Care sunt cei mai ascultați artiști

Spotify marchează 20 de ani de la lansare, iar cu această ocazie a publicat, pentru prima dată, topurile cu artiștii cei mai ascultați, dar...

Vizita lui Macron la Atena. Franța și Grecia reînnoiesc angajamentele de apărare reciprocă

În cadrul vizitei la Atena a președintelui francez Emmanuel Macron, cele două țări s-au angajat să se sprijine reciproc în cazul unor amenințări la...

ULTIMA ORĂ