Incendiu devastator în sudul Austriei. Flăcările au mistuit o suprafață cât 150 de terenuri de fotbal

Un incendiu de pădure face ravagii în sudul Austriei, unde o suprafață de aproximativ 150 de terenuri de fotbal arde necontrolat, scrie Blick. Pericolul este cu atât mai mare cu cât flăcările riscă să se extindă și în unele locuri din țara vecină, Elveția.

Un incendiu de pădure a izbucnit în Austria, în provincia Carintia, și a afectat până acum o suprafață de peste 110 hectare, potrivit comandamentului brigăzii de pompieri din sudul districtului Hermagor.
Incendiul a izbucnit joi seara din motive încă necunoscute, însă vremea uscată și vântul au contribuit la răspândirea flăcărilor. Operațiunile de stingere s-au dovedit a fi dificile, întrucât incendiul se desfășoară în zone greu accesibile.

 

În prezent, nici oamenii, nici clădirile rezidențiale nu sunt amenințate de incendiu, scrie presa locală. Pompierii au intervenit cu autospeciale și cu elicoptere ale Ministerului de Interne pentru a stinge focul. Deși în unele zone focul a fost stins, jarul care a rămas în urmă riscă să se reaprindă.

Există pericolul de extindere în Elveția

Există în prezent un risc foarte mare ca incendiul de pădure să se extindă în unele zone din Elveția. Oficiul Federal de Meteorologie și Climatologie, MeteoSwiss, a emis un nivel de avertizare 4 din 5 pentru unele regiuni din cantoanele Graubünden și Ticino. Pentru zone din cantoanele Glarus și Valais au fost aplicate niveluri de avertizare mai mici.

Zonele cu risc de incendiu din Elveția

Anul 2025, cel mai distructiv sezon de incendii de vegetație înregistrat vreodată în UE

Anul 2025 a fost catalogat drept cel mai grav an pentru incendiile de vegetație din Europa din ultimele două decenii. Potrivit datelor din satelit, în Europa au ars 1.079.538 de hectare de vegetație, care echivalează aproximativ cu suprafața Ciprului. Dacă ar fi să includem incendiile de vegetație și din Orientul Mijlociu și Africa de Nord monitorizate de EFFIS, cifra ar crește la 2.242.195 de hectare de vegetație.

Incendiile cartografiate de Uniunea Europeană în anul 2025

Sezonul incendiilor din 2025 a început devreme, cu peste 100.000 de hectare arse în UE până la sfârșitul lunii martie. Intensitatea a crescut treptat din iunie și a atins punctul culminant în august, când incendiile de amploare s-au răspândit în mai multe țări mediteraneene.


Recomandările autorului:

NYT: Administrația Trump a reintrodus plutonul de execuție ca pedeapsă supremă. Care sunt motivele

Revolta soldaților americani din războiul cu Iranul. O masă arată mai rău decât meniurile de la închisoare

Imagini de groază cu un crocodil uriaș în recepția unui hotel. Unde s-a întâmplat incidentul

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Drona prăbușită în Galați. Bălăceanu: Constat o vulnerabilitate în „scutul danubian”. Trebuie să fie acoperite zone pe 3 direcții

Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu a declarat, la Digi24, că există o „vulnerabilitate, din punct de vedere al modului în care este organizat «scutul...

MotoGP: Pe ploaie, Marc Marquez a câştigat sprintul Marelui Premiu al Spaniei

Spaniolul Marc Marquez (Ducati) a câştigat sâmbătă sprintul în Marele Premiu al Spaniei, a patra etapă a sezonului, desfăşurată la Jerez de la Frontera,...

Duminică 26 aprilie, de la ora 19.00, Gândul prezintă MARTORII- SPIONAJ ŞI JAF ÎN PELUZA FCSB

Simțiți deja atmosfera incendiară a stadioanelor, cu galerii dedicate total echipelor de suflet, ultrasi vestiți și antrenați pentru victoria cu rivalii? La peluză, violența...

ULTIMA ORĂ