Fostul sportiv Bogdan Voina (47 de ani) este noul președinte al Federației Române de Handbal și preia locul lui Constantin Din care a pierdut scrutinul.
Fiul legendei Radu Voina l-a învins pe vicepreședintele în exercițiu Sorin Dinu în turul doi al alegerilor care au avut loc în cadrul Adunării Generale a FRH, desfășurată, vineri, la Hotelul Pullman World Trade Center din Capitală.
Știm cine va conduce FR de Handbal în următorii patru ani! Lista celor care au fost aleși vineri
Acesta a fost votat pe 126 din cele 240 de buletine valide, în timp ce adversarul său a întrunit 114 sufragii.
În primul tur, din cele 240 de voturi valabile, Bogdan Voina a obținut 99, Sorin Dinu – 82, Constantin Din – 44, iar Cristian Potoră – 15.
Fostul internațional Bogdan Voina, 47 de ani, este fiul celebrului handbalist Radu Voina. Ca jucător a evoluat la echipele Steaua, Selestat și Strasbourg și a activat la prima reprezentativă timp de 9 ani. El are în palmares un titlu de campion și o Cupă Challenge, trofee câștigate cu Steaua.
După retragerea din activitate, Bogdan Voina a fost comentator TV și în paralel manager general al companiei Sport Suport. El a candidat la președinția FRH și în 2022, când a ieșit pe locul 3, după Constantin Din și Alexandru Dedu.
Adrian Cosman, directorul SCM Craiova, a câștigat cu un scor zdrobitor cursa pentru postul de vicepreședinte, 118 voturi. Ramona Farcău a avut 58 de sufragii, Alexandru dedu – 37, iar Mariana Târcă – 25.
Noul Consiliu de Administrație al FRH
Leonard Bibirig – 125 voturi
Gabriel Armanu – 100
Diana Ciulei – 96
Adrian Manole – 89
Flavius Sâsâeac – 87
Alin Cârligeanu – 86
Viorel Ciubotaru – 85
Florin Ciubotariu – 84
Turdor Marta – 83
Silviu Băiceanu – 82
Viorel Irimie – 81
Alexandru Dimanche – 79
Eugen Cosma – 74
Steluța Luca – 73
Gheorghe Tadici – 69
Bogdan Voina: „Munca a fost enormă”
„Sincer să fiu, mă așteptam să câștig, pentru că știu cât am muncit. Dacă nici acum nu sunt pregătit nu știu când aș putea fi. Și acum patru ani mă așteptam să ajung președinte. Mă gândesc de patru ani la această funcție.
Munca a fost enormă, trebuie neapărat să mă gândesc la echipa mea care mi-a fost alături. Și trebuie să ne apucăm de treabă. Acum promit că vom munci enorm și că vom fi uniți. Probabil că oamenii au realizat cât de mult îmi doresc să ajung aici, cât de mult iubesc handbalul.
M-am născut în acest fenomen și cred că a venit momentul și este datoria mea să îi fac mândri pe foștii campion mondiali. Eu mă consult cu fostele glorii oricum și din această postură cred că trebuie să îi mobilizez și mai tare, pentru că ei vor conta”, a declarat Voina.
MAI MULT GANDUL.RO





