USR propune modificarea Codului rutier pentru introducerea culoarului de salvare

Inițiativa, semnată de deputații Dumitru Văduva și Ovidiu Paraschivescu, urmărește modificarea Codului rutier pentru a stabili explicit obligațiile șoferilor în situații de ambuteiaj sau trafic intens, unde legislația actuală nu oferă prevederi clare.

„Mulți șoferi țin deja cont de această practică, dar lipsa unui temei legal creează confuzie și întârzieri. Proiectul elimină ambiguitatea și stabilește reguli clare pentru toți participanții la trafic, precum și sancțiuni pentru nerespectarea lor. Scopul este simplu: intervenții mai rapide ale echipajelor de urgență și, implicit, șanse mai mari de salvare. Prin modificările propuse de noi, România își aliniază legislația la standardele europene și transformă o practică deja existentă într-o obligație care salvează vieți”, a declarat deputatul USR Dumitru Văduva.

Ce presupune culoarul de salvare

Potrivit inițiativei, formarea culoarului de salvare devine obligatorie în trafic aglomerat, după reguli diferite în funcție de tipul drumului.

Pe drumurile cu o singură bandă pe sens, șoferii trebuie să se tragă cât mai aproape de marginea din dreapta, lăsând liber spațiul din stânga. Pe drumurile cu două sau mai multe benzi, șoferii de pe banda de lângă axul drumului trebuie să se deplaseze spre stânga, iar ceilalți spre dreapta, pentru a crea un culoar central.

Nerespectarea obligației privind formarea culoarului de salvare va constitui contravenție, la fel circulația printr-un astfel de culoar de către șoferii care nu au dreptul.

USR invocă modele deja aplicate în Europa. În Germania, unde „culoarul de salvare” este reglementat încă din anii ’80, analizele arată că timpul de intervenție poate fi redus semnificativ, iar vehiculele de urgență pot circula cu viteze constante.

În Austria, măsura a fost introdusă în 2012, iar studiile operatorului de autostrăzi indică o creștere cu peste 25% a vitezei de deplasare a ambulanțelor în condiții de trafic blocat.

„În spatele fiecărei sirene care răsună în trafic se află o cursă contracronometru. Câteva secunde pot însemna diferența dintre o inimă care reîncepe să bată și o tragedie. Prin acest proiect, facem un pas vital pentru a oferi salvatorilor noștri — pompieri, medici, polițiști — singurul lucru pe care nu îl pot cumpăra sau fabrica: timpul. Să nu uităm că 1 minut câștigat în drumul spre un stop cardio-respirator crește șansele de supraviețuire cu până la 10%. Culoarul de salvare este deja o normă de civilizație în țări precum Germania sau Austria, unde timpul de intervenție a scăzut cu până la 4 minute”, a afirmat deputatul USR Ovidiu Paraschivescu.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Dronă căzută la Galaţi – Ilie Bolojan: Violarea, din nou, a spaţiului aerian românesc de către Rusia este un act iresponsabil şi o încălcare gravă a dreptului internaţional. O...

Premierul Ilie Bolojan cataloghează drept „un act iresponsabil şi o încălcare gravă a dreptului internaţional” violarea spaţiului aerian românesc de către Rusia, după ce...

Dronă căzută la Galaţi – Ilie Bolojan: Violarea, din nou, a spaţiului aerian românesc de către Rusia este un act iresponsabil şi o încălcare gravă a dreptului internaţional. O...

Premierul Ilie Bolojan cataloghează drept „un act iresponsabil şi o încălcare gravă a dreptului internaţional” violarea spaţiului aerian românesc de către Rusia, după ce...

Europenii temperează în Cipru ardoarea lui Zelenski a aderării Ucrainei la UE

Liderii europeni, reuniţi într-un summit informal în Cipru, au temperat ardoarea unei aderări rapide a Ucrainei la Uniunea Europeană (UE), în pofida unor îndemnuri...

ULTIMA ORĂ