Divorț „cu Velázquez”: unul dintre cei mai bogați spanioli, denunțat de soție că ascunde un tablou în micul său palat din Madrid

Un divorț între un magnat al oțelului și fosta sa soție a ajuns în atenția instanței din Madrid, după ce cei doi au început să își dispute un tablou atribuit lui Velázquez. Judecătorul a decis ca lucrarea să fie păstrată temporar la Muzeul Prado, până la finalizarea procesului, într-un caz care implică acuzații de însușire necuvenită și probleme fiscale, notează El Pais.

Există cupluri care, la divorț, se ceartă pentru animale de companie sau pentru cărți. Există însă și cazuri în care disputa este pentru un Velázquez. José María Aristrain de la Cruz, una dintre cele mai bogate persoane din Spania, a fost reclamat de fosta sa soție pentru că ar fi păstrat un tablou atribuit lui Velázquez în palatul său din Madrid. Femeia susține că lucrarea i-a fost oferită cadou și că îi aparține în cadrul partajului, deși tabloul se afla în continuare în reședința magnatului.

Potrivit unor surse apropiate cazului, un judecător din Madrid a ordonat Ministerului Culturii să găsească un loc unde tabloul să fie păstrat până la finalizarea litigiului, iar Guvernul a ales Museo del Prado. Din 17 martie, pictura se află în depozitele pinacotecii.

Unul dintre puținele tablouri de Velázquez aflate în mâini private

În decembrie 2007, sala Retiro din Madrid a scos la licitație unul dintre puținele tablouri de Velázquez aflate în mâini private. Este vorba despre un portret al regelui Filip al IV-lea al Spaniei, replică, cu variații, a celui expus la Muzeul Prado, în aceeași sală cu Las Meninas. Monarhul apare în picioare, aproape în mărime naturală, îmbrăcat complet în negru, într-un costum sobru, la aproximativ 20 de ani. Prețul de pornire era de 2,5 milioane de euro. Suma nu era mare pentru o astfel de lucrare, însă starea de conservare era deficitară, iar atribuirea către Velázquez fusese dificilă.

Deși existau îndoieli, casa de licitații a prezentat rapoarte care susțineau autenticitatea. În 2000, potrivit presei, profesorul Peter Cherry, de la departamentul de Istoria Artei al Trinity College din Dublin, afirma că „se detectau în operă detalii caracteristice pensulației pictorului și ale intervențiilor sale precise, specifice lucrărilor realizate de Velázquez în primii ani la Madrid”.

Publicația ABC relata că și Carmen Garrido considera, într-un articol din revista Goya, că portretul este o replică autografă a tabloului de la Prado. Un fost director al muzeului, Alfonso Pérez Sánchez, îl considera operă a lui Velázquez, „dar foarte deteriorată și restaurată stângaci”. De asemenea, Enrique Valdivieso a susținut atribuirea lucrării lui Velázquez.

Cu toate acestea, licitația a eșuat. Nici statul nu a licitat pentru tablou.

În 2015, casa de artă Isbilya, din Sevilla, a scos din nou tabloul la licitație, de această dată cu un preț de pornire de 750.000 de euro. De această dată a existat un cumpărător. Deși identitatea nu a fost făcută publică, lucrarea a fost achiziționată de atunci soția lui Aristrain, Gema Navarro, cu care acesta era căsătorit a doua oară. Achiziția a fost realizată cu banii lui, într-un moment în care acesta era deja vizat de o anchetă pentru fraudă fiscală.

Pentru Aristrain, banii nu au fost niciodată o problemă. La doar 26 de ani, a moștenit averea lui José María Aristrain Noain. Născut în Argentina, acesta s-a întors în Țara Bascilor, de unde provenea familia sa, și în anii ’40 a înființat o turnătorie. Afacerea cu oțel a avut un succes remarcabil. În 1980, când pentru prima și singura dată în Spania au fost publicate declarațiile de venit, era al doilea contribuabil din țară, după José María Ruiz-Mateos. Amenințat de ETA (organizație separatistă bască), a refuzat să plătească așa-numitul „impozit revoluționar”. În 1986 a murit într-un accident de elicopter în circumstanțe neclare, în timp ce survola Coasta de Azur.

Un imperiu moștenit

La doar 26 de ani, fiul a preluat imperiul și a dezvoltat o preocupare constantă pentru securitate și discreție. Vânătoarea, mașinile și coridele se numără printre pasiunile sale. Aristrain și-a condus afacerile fără a apărea frecvent în public.

În 1997 a intrat în Aceralia, în contextul privatizărilor inițiate de guvernul lui José María Aznar. În 2006, grupul indian Mittal a lansat o ofertă publică de preluare, iar Aristrain, care a susținut această mișcare, a rămas cu 3% din ArcelorMittal. A devenit unul dintre principalii acționari ai celei mai mari companii siderurgice din lume. Revista Forbes l-a plasat în acel an pe locul 10 în topul celor mai bogați spanioli, cu o avere de 1.200 milioane de euro. În prezent, aceasta este estimată la 1.400 milioane.

Tabloul a intrat în colecția sa de artă. Aristrain colecționează și automobile, inclusiv un Ferrari 250 GTO, un model legendar produs în doar câteva exemplare în anii ’60, evaluat la peste 50 de milioane de euro. Deține unul dintre cele mai mari latifundii din Spania, Valdepuercas, în Cáceres, un palat în Sevilla, o fermă unde crește tauri de coridă, un întreg cvartal în apropierea străzii Génova din Madrid, care include fosta ambasadă britanică, o vilă în Somosaguas, un iaht de 55 de metri și un fost remorcher transformat în navă de agrement, numit Steel.

Cu toate acestea, Aristrain și-a mutat în urmă cu 20 de ani rezidența fiscală în Gstaad, Elveția, iar operațiunile Arcelor au fost impozitate în Luxemburg. Statul spaniol nu a încasat niciun euro și a declanșat o anchetă.

Cazul s-a prelungit ani de zile

În 2011, Parchetul pentru Infracțiuni Economice din Madrid a depus o plângere împotriva sa, iar, la ordinul judecătorului, pe 21 iunie din acel an, au avut loc percheziții în locuințele și birourile sale. Parchetul îl acuza că și-a simulat rezidența în afara Spaniei pentru a frauda statul cu 211 milioane de euro. Este o sumă care, prin valoare, îl plasa la nivelul litigiilor marilor corporații. „Această schimbare a domiciliului fiscal în Elveția, începând din 2006, nu corespunde realității, având ca unic scop evitarea plății impozitului pe venit (IRPF) și a impozitului pe avere care îi reveneau ca rezident în Spania”, a susținut Avocatura Statului.

Cazul s-a prelungit ani de zile. Când, în cele din urmă, a ajuns în instanță, în 2023, Aristrain s-a prezentat în scaun cu rotile și însoțit de o echipă de avocați și experți de prestigiu. Printre altele, a susținut că, atunci când a achiziționat palatul din Elveția, a făcut-o împreună cu o colecție de artă evaluată la aproximativ 10 milioane de euro, lucru pe care, potrivit afirmațiilor sale, nu l-ar face cineva care doar ar simula rezidența.

Parchetul și Agenția Fiscală s-au bazat pe indicii precum utilizarea cardurilor sale și faptul că, în calitate de membru al unui club de schi din Elveția pe care îl frecventa, a indicat ca adresă locuința sa din Madrid. Cazul s-a încheiat cu achitarea sa, însă Curtea Supremă a dispus rejudecarea procesului de la zero.

Portretul lui Filip al IV-lea, zis și Filip cel Frumos

După ce a fost achitat, Aristrain s-a despărțit de a doua sa soție, Gema Navarro Mangado. Procesul nu a fost unul liniștit. Și cu prima soție, María Palma, a avut un divorț care a ajuns în instanță. Într-una dintre aceste audieri, Aristrain a declarat: „Nu știe care sunt veniturile sale, deoarece nu își numără banii, are multe companii și pierde și câștigă la bursă. Nu își amintește veniturile de când s-a născut, nu îl preocupă acest lucru”.

Cu Navarro era căsătorită în regim de separare a bunurilor, ceea ce, în principiu, garantează că divorțul nu ar trebui să genereze controverse majore. Ea a părăsit consiliile de administrație din care făcea parte. În cazul companiei Tubacex, de exemplu, motivul invocat a fost „pierderea încrederii”. Cu toate acestea, procesul de divorț a dus la un litigiu în Elveția, care a stabilit pensia pentru copilul pe care îl aveau în comun. Totuși, mai rămânea un aspect nerezolvat: portretul lui Filip al IV-lea.

Tabloul rămăsese în palatul din centrul Madridului, proprietatea lui. Ea l-a revendicat, fără succes, și nu avea acces la locuință. Astfel, în urmă cu câteva luni, a depus o plângere pentru însușire necuvenită, potrivit unor surse apropiate cazului.

Cazul a fost repartizat Judecătoriei de Instrucție nr. 11 din Madrid, care, pe 12 februarie, în acord cu Parchetul, a solicitat Ministerului Culturii să îl preia în custodie. A fost luată în considerare importanța pe care tabloul atribuit lui Velázquez o poate avea pentru patrimoniul istoric. Ministerul a ales depozitele Muzeului Prado, iar pe 17 martie, brigada de Patrimoniu a transferat lucrarea la muzeu.