Tamila Cristescu, diplomat român de carieră, aflată la evenimentul Casei Albe de astăzi, a povestit pentru Gândul despre experiența prin care a trecut. La evenimentul anual dedicat libertății presei, au fost trase focuri de armă pe holul unui hotel din Washington, chiar lângă sala în care erau Donald Trump și mai mulți reprezentanți de rang înalt ai Administrației Prezidențiale din SUA.
Tamila Cristescu spune că a părăsit sala cu doar câteva minute înainte ca focurile de armă să fie auzite, ea aflându-se în proximitatea locului unde a început atacul. Dacă ar fi plecat cu câteva minute mai târziu din sală, povestește diplomatul, avea toate șansele să se afle în hol exact în momentul focurilor de armă. Atacatorul a încercat să intre în sala unde era Donald Trump.
„Eram fix lângă locul unde atacatorul a început să tragă”
Invitați evacuați după un incident la Cina Corespondenților de la Casa Albă, sâmbătă, 25 aprilie 2026, la Washington: Foto: Profimedia
„Eu am ieșit din sală, cu un minut și jumătate-două, maxim, înainte să înceapă. Am fost la toaletă, care era exact lângă locul unde a început atacatorul să tragă. Pentru că recepția a avut loc la un hotel, am mai fost la evenimente acolo. Sala e la -1, sunt niște scări, ca să mergi la baie trebuie să ieși din sală. Eram în toaletă și am început să aud zgomotele, dar nu am realizat ce se întâmplă. Nu credeam că poate să se întâmple așa ceva”, a declarat ea, pentru Gândul.
„A fost inimaginabil”
Tamila Cristescu precizează că reacția inițială a fost de confuzie, pericolul real fiind conștientizat abia după ce a ieșit afară.
„Am ieșit din toaletă și Secret Service, care scotea pe toată lumea afară, ne-a escortat, dar n-a spus nimeni ce se întâmplă. După am văzut că erau câțiva agenți de la Secret Service într-un cerc în jurul unei persoane și mi-am dat seama că proabil acela este atacatorul. A fost inimaginabil și abia după, când am ieșit afară și a început telefonul să sune, am realizat ce s-a întâmplat. Bine că n-a apucat să intre în sală”, mărturisește Tamila Andreea Cristescu.
Membri ai forțelor de ordine intervin în timpul dineului corespondenților de la Casa Albă, sâmbătă, 25 aprilie 2026, la Washington. Foto: Profimedia
Potrivit Tamilei Cristescu, întregul episod s-a desfășurat foarte rapid.
„Secret Service se mișcă foarte repede. Poate și de la adrenalină a părut că timpul trece mai repede decât de fapt a trecut. A fost foarte rapid. Cred că am fost afară în două minute.”
Cum a fost securitatea evenimentului
„E un risc atunci când faci evenimente de genul în hotel. În ziua evenimentului Secret Service verifică pe toată lumea care intră în hotel, pe jos, cu mașina, dar omul ăla putea să fie cazat acolo de ieri, de alaltăieri, de acum o săptămână. Nu poți să verifici fiecare oaspete al hotelului, să-i verifici valiza că vine Trump într-o săptămână”, detaliază Tamila Cristescu.
Agenți Secret Service stau pe scenă după incidentul armat din fața sălii de bal, în timpul cinei corespondenților de la Casa Albă, sâmbătă, 25 aprilie 2026, Washington. Foto: Profimedia
Întrebată despre măsurile de securitate, Tamila Cristescu a subliniat că existau mai multe filtre.
„Erau și la intrare în hotel, apoi la intrare la eveniment, când cobori de la parter la -1. Sunt vreo trei”, precizează diplomatul.
Breșă de securitate
Totuși, atacatorul a reușit să ajungă într-o zonă apropiată de sala evenimentului.
„Clar a trecut de cel puțin unul dintre filtrele de securitate, pentru că a ajuns din recepție la -1. N-a ajuns în sală, dar a ajuns între al doilea și al treilea filtru de securitate. Nu era doar Donald Trump, era și JD Vance, era mai mult de jumătate din Administrația Americană”, afirmă Tamila Cristescu.
În ciuda acestui incident, Tamila Cristescu mărturisește că șocul a fost procesat treptat.
„A fost un moment de șoc. Și din cauza adrenalinei nu realizezi pe moment. Am plecat de acolo și toți ne uitam unii la alții și încercam să procesăm ce s-a întâmplat și dacă chiar s-a întâmplat”, mai spune ea.
Forțele de ordine intervin în urma unui incident la Washington Hilton, în timpul cinei corespondenților de la Casa Albă, sâmbătă, 25 aprilie 2026, la Washington. Foto: Profimedia
Atac armat la un dineu găzduit de președintele SUA
Preşedintele Donald Trump, Melania Trump, dar şi mai mulţi membri de rang înalt ai cabinetului său au fost evacuați de urgență în timpul Cinei Anuale a Corespondenților, după ce în interiorul hotelului în care avea loc evenimentul s-au auzit mai multe focuri de armă. Un bărbat înărmat a încercat să pătrundă în sala unde avea loc evenimentul, dar a fost prins în ultimul moment.
Autoritățile au confirmat ulterior că suspectul avea asupra sa mai multe arme, inclusiv o pușcă, un pistol și mai multe cuțite, fiind imobilizat de agenții de securitate. Ancheta este în curs pentru a stabili motivele atacului și eventualele breșe de securitate.
Sursa foto: Profimedia / Tamila Cristescu – Instagram
AUTORUL RECOMANDĂ:
- Filmul atacului. Gândul a analizat imaginile secvență cu secvență. Cum a ajuns Donald Trump ultimul evacuat în timpul atacului. Pe cine a scos din sală Secret Service prima dată
- Cod Roșu la Casa Albă: s-au tras focuri de armă la 50 de metri de președintele Trump. Liderul american, evacuat urgent de Secret Service





