Norbert Maior se impune, în premieră, Raliul Harghitei

Fostul campion european de juniori, Norbert Maior, s-a impus pentru prima dată în clasamentul general al Raliului Harghitei, chiar la prima sa cursă din sezonul 2026.

La bordul unui Citroën C3 Rally2, alături de sora sa mai mică, Francesca Maior, în dreapta, Maior a dominat raliul desfășurat pe asfaltul din jurul Odorheiului Secuiesc și s-a impus în 6 dintre cele 11 probe speciale programate, pe o lungime totală de aproape 120 de kilometri.

Norbert Maior se impune, în premieră, Raliul Harghitei

La finalul celor două zile de concurs, echipajul de la Napoca Rally Academy, aflat pe un Citroen C3 Rally2, a fost cronometrat cu timpul total de o oră, 15 minute și 4 secunde. Locul al doilea în clasament a fost ocupat de campionii de anul trecut și, totodată, colegii de club ai fraților Maior, Simone Tempestini și Carmen Poenaru, aflați la bordul unui Porsche 997 GT3 RGT, la o diferență de 15,4 secunde.

Podiumul final al ediției cu numărul 34 a Raliului Harghitei a fost completat de echipajul format din Raul Badiu și Rareș Fetean (Škoda Fabia Rally2 Evo), la un minut și 16,7 secunde în spatele câștigătorilor.

„A fost un weekend incredibil pentru noi. Nu puteam începe mai bine anul competițional decât cu o victorie. Sperăm să găsim resursele necesare pentru a fi prezenți la toate etapele și să luptăm pentru titlul de campioni în acest sezon”, a declarat Maior la final.

Simone Tempestini este lider

Aceasta este a treia victorie la general pentru Norbert Maior în Campionatul Național de Raliuri, după succesele din Vâlcea (2024) și Argeș (2025). Anul trecut, pilotul în vârstă de 27 de ani a încheiat sezonul pe locul al doilea, fiind devansat doar de Simone Tempestini, ajuns la al 10-lea titlu în ultimii 11 ani.

După primele două etape ale sezonului, liderul clasamentului este Simone Tempestini, cu 58 de puncte, urmat de Andrei Gîrtofan, cu 53 de puncte, și de Sebastian Scârlet, cu 42 de puncte. Următoarea etapă va avea loc în Argeș, tot pe asfalt, în perioada 16–17 mai.

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Miruță spune că MApN a plătit echipamente militare care nu au fost furnizate

„Dezvoltându-se această tehnologie și această nouă metodă de luptă pe front cu drone, toate țările vor să-și achiziționeze sisteme. România a comandat de doi ani. Deci...

Ultrașii dinamoviști recidivează. Noi bannere cu mesaje rasiste prezente la meciul Dinamo-Rapid

În timpul derby-ului de duminică, suporterii dinamoviști din peluză au afișat mai multe bannere rasiste adresate fanilor echipei Rapid.  Printre mesajele afișate se numără: „Rudari,...

Brigitte Macron, „mai tristă decât am fost vreodată”. Ce o deprimă pe soția președintelui francez

Soţia preşedintelui francez Emmanuel Macron, Brigitte Macron, a dat detalii personale despre influența avută de mandatele soțului său în fruntea Franței asupra vieții ei....

ULTIMA ORĂ