Ministrul Apărării Radu Miruță a explicat duminică că dronele rusești ajung în România din cauză că sunt avariate mai întâi de apărarea ucraineană. Fie că sunt „împușcate”, fie că sunt bruiate, ele nu își mai ating țintele din Ucraina și ajung să își continue traiectoria către România și, într-un final, se prăbușesc, este explicația ministrului Apărării.
„De cele mai multe ori, sunt drone care sunt împușcate, dacă vreți, de apărare antiaeriană din Ucraina, se trage în ele cu glonț, li se modifică câte un flaps, li se modifică structura aerodinamică, își pierd, poate, coordonarea GPS, pentru că este bruia și din Ucraina și continuă să zboare pe-aceeași traiectorie, fie până când își consumă combustibilul, fie până când se lovesc de ceva și pică, caz în care nu avem informații imediate”, a declarat Miruță la Digi24.
În ultimele 48 de ore au căzut două drone cu explozibil: una în Tulcea și alta în Galți, pe casa unui român.
Pirotehniștii Serviciului Român de Informații au depistat duminică încărcături explozive în fragmentele de dronă care s-a prăbușit duminică în zona localităților Luncavița și Văcăreni, din județul Tulcea, informează Ministerul Apărării Naționale.
Sâmbătă dimineață, o altă dronă, folosită de Federația Rusă împotriva infrastructurii civile din Ucraina, a pătruns neautorizat în spațiul aerian românesc și a avariat o gospodărie și un stâlp de electricitate pe o stradă de la marginea municipiului Galați, fără a exploda și fără fi înregistrate victime.
AUTORUL RECOMANDĂ:
- Ministrul Radu Miruţă caută specialişti care pot construi drone militare cu explozibil. Academia Tehnică Militară organizează concurs
- Turbulenţele politice îl încurcă la SAFE pe ministrul Radu Miruţă: „Există un risc major să pierdem contractele”



