Alexandru Rogobete și-a predat mandatul de ministru al Sănătății. „Mulțumesc pacienților. Pentru încredere, dar și pentru răbdare”

Alexandru Rogobete și-a predat mandatul de ministru al Sănătății, post pe care l-a ocupat din iunie 2025. Rogobete le mulțumește celor cu care a colaborat, dar și pacienților, pentru „încredere și răbdare”.  

„Astăzi am predat mandatul la Ministerul Sănătății. A fost o perioadă intensă, în care fiecare decizie a avut în spate responsabilitate reală, presiune și, mai ales, oameni care așteaptă rezultate. Am intrat în acest mandat cu un obiectiv clar: să recâștigăm încrederea în sistemul de sănătate și să arătăm că schimbarea nu este doar un discurs, ci un proces concret”, scrie Alexandru Rogobete.

Fostul ministru al Sănătății le mulțumește colegilor cu care a lucrat în minister.

Alexandru Rogobete: „Mulțumesc, în primul rând, echipei Ministerului Sănătății”

„Mulțumesc, în primul rând, echipei Ministerului Sănătății. Ați ales să rămâneți alături de mine, de multe ori până târziu în noapte, pentru ca lucrurile să meargă înainte. Fără voi, nimic din ceea ce s-a construit în aceste 10 luni nu ar fi fost posibil.

Mulțumesc profesioniștilor din sănătate – medici, asistente, farmaciști, biologi, personal auxiliar – alături de care am lucrat pentru fiecare schimbare. Sistemul nu se reformează din birou, ci împreună cu cei care îl duc, zi de zi, în spate.

Mulțumesc sindicatelor și societăților profesionale pentru dialog, pentru contribuția reală la schimbările legislative și pentru faptul că, dincolo de diferențe, am găsit soluții.

Mulțumesc industriei medicale și componentei private din sănătate, care au ales un parteneriat corect și transparent pentru dezvoltarea sistemului de sănătate. Cred în colaborare, atunci când este făcută cu reguli clare și cu respect pentru pacient.

Mulțumesc întregului personal medical”, este mesajul lui Alexandru Rogobete.

Acesta mai scrie că le mulțumește și pacienților pentru „încredere și răbdare”.

„Mulțumesc pacienților. Pentru încredere, dar și pentru răbdare. Știu că nu totul se poate rezolva imediat, dar știu și că direcția trebuie continuată.

Și îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ținut ancorat în realitate, în momentele în care deciziile nu au fost simple.

Acest mandat se încheie, dar munca pentru un sistem de sănătate mai corect nu se oprește aici. Reforma nu este despre o funcție, ci despre continuitate.

Încrederea ne face bine”, conchide Alexandru Rogobete.

 

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

PNL Argeş anunţă că susţine revocarea din funcţie a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, trimis în judecată pentru corupţie

Consilierii judeţeni ai PNL Argeş susţin, alături de cei din partea USR, Forţa Dreptei şi AUR, revocarea din funcţie a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Marius...

Prețuri carburanți luni, 27 aprilie 2026. Benzina s-a scumpit din nou în România. Unde găsești cea mai ieftină motorină

Prețuri carburanți luni, 27 aprilie 2026. Începutul săptămânii a adus noi scumpiri în privința combuistibililor. De pildăm, benzina s-a scumpit din nou în România....

Ciprian Șerban, fostul ministru al Transporturilor spune că TAROM nu se va închide

„Directorul de acolo are un plan foarte bun, din punctul meu de vedere, Avem o înțelegere și cu Comisia. Am dat un ajutor de stat...

ULTIMA ORĂ