Angajații Apele Române se „revarsă” în proteste de amploare. Sindicaliștii acuză: „Pun în pericol viața și bunurile cetățenilor României”

Sindicatul Mureșul, din Apele Române, afiliat la Blocul Național Sindical, a transmis că va organiza în perioada următoare ample acțiuni de protest la nivel național. Potrivit Mediafax, angajații acuză acțiuni constante de distrugere în domeniul gospodăririi apelor din România.

Astfel, începând de săptămâna viitoare, vor avea loc mișcări de protest. Se va începe cu pichetare, apoi miting și se va merge până la greva generală.

„Apele Române” cer sprijinul BNS

Decizia a fost luată în ședința extraordinară de Birou executiv al sindicatului „Mureșul”, în contextul conflictului de muncă declanșat.

„În intervalul 4-8 mai 2026 vom picheta toate locurile de muncă unde își desfășoară activitatea colegii noștri, timp de două ore, în intervalul 10-12 ale fiecărei zile.

În data de 14 mai 2026 vom organiza în București, la sediile Administrației Naționale Apele Române(ANAR) și ale Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, un miting de protest. În acest sens vom solicita sprijinul Blocului Național Sindical, confederație din care sindicatul nostru face parte, pentru organizarea acestei activități. Detaliile acestei acțiuni le vom transmite membrilor de sindicat în perioada imediat următoare.

Începând de mâine vor fi transmise în teritoriu, la toate locurile de muncă, tabelele de semnături pentru a fi completate de colegii noștri, în vederea susținerii acestor activități. Vom cere susținerea colegilor noștri pentru a organiza inclusiv grevă, dacă acest lucru se va impune”, au transmis reprezentanții sindicatului din Apele Române.

De ce se protestează la Apele Române

Sindicaliștii au explicat și care sunt motivele pentru care se organizează acțiuni de protest:

„Vom protesta în perioada care urmează cu și pentru fiecare angajat în parte, până când cei care conduc domeniul gospodăririi apelor din România vor înțelege că acțiunile constante și continue de distrugere a acestui domeniu strategic pun în pericol viața și bunurile cetățenilor acestei țări. Distrugerea structurilor din Apele Române și umilirea zilnică a angajaților acestei instituții trebuie să înceteze.

Am sesizat acest lucru zilnic prin memorii, adrese sau petiții, luări publice de poziție de orice fel. Nu s-a înțeles nimic de către decidenți. Este cazul să acționăm inclusiv în acest mod, legal, protestând în stradă democratic”, a precizat sindicatul.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Diana Buzoianu, ministrul USR de la Mediu, taie de la angajații Apele Române și dublează bugetul de publicitate, deplasări și cearșafuri. Oamenii sunt revoltați de măsurile care au fost anunțate

Angajaţii de la Apele Române încep protestele. Care sunt revendicările

„Apele Române” se spală pe mâini de dezastrul din Argeș, după golirea barajului Vidraru. Pe cine aruncă vină

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Petrecere cu final violent în Sectorul 4: șapte amenzi și intervenție în forță după atacul cu pietre asupra autospecialei poliției

În după-amiaza zilei de duminică, 26 aprilie, mai multe persoane care se aflau la o petrecere au atacat o autospecială a poliției cu pietre....

Tensiunile dintre Trump și aliații NATO se adâncesc: Cancelarul german Merz afirmă că Statele Unite sunt „umilite“ de conducerea Iranului

Friedrich Merz a afirmat, luni, că Statele Unite sunt „umilite“ de conducerea Iranului. Potrivit cancelarului german, Teheranul îi determină pe oficialii americani să se...

Multe ferme de porci din România riscă închiderea, după scăderea prețurilor sub costurile de producție – APCPR

Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) avertizează că o parte semnificativă a fermelor comerciale de creștere a porcilor operează în pierdere...

ULTIMA ORĂ