Comisar Narcis Vochin, despre violențele dintre grupurile de ultrași: „Un copil în scaun cu rotile, prins în mijlocul violențelor dintre galerii”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Martorii”, transmisă de Gândul, comisarul-șef Narcis Vochin, șeful Serviciului Grupuri Infracționale Violente, a vorbit despre rivalitățile dintre galeriile de fotbal și manifestările violente la care se ajunge pe stadioanele de fotbal. Urmărește aici, integral, emisiunea „Martorii”.

Șeful Serviciului Grupuri Infracționale Violente susține că, în ultimii ani, conflictele violente care erau odată săvârșite de grupări infracționale organizate sunt mai degrabă săvârșite acum de către galeriile de ultrași. Invitatul a vorbit și despre galeriile principale pe care serviciul în care activează le are în supraveghere. Acesta a precizat că în aceste conflicte sunt implicați membri din mai multe galerii. Nu există o singură grupare cu o tendință mai mare spre violență.

„În ultima perioadă, conflictele violente care au ajuns în spațiul public au fost mai degrabă săvârșite de către acei suporteri violenți de tip „Ultras”, care fac parte din galeriile sportive bucureștene, și mai puțin de către grupări infracționale clasice. La nivelul serviciului nostru, Biroul Violență Stradală, noi avem în atenție cele patru mari galerii care există în Municipiul București, ale echipelor sportive bucureștene: Dinamo București, Steaua București, Rapid București și FCSB. Nu aș putea să fac neapărat un clasament cu cine sunt cei mai periculoși. Pot spune că au fost cazuri pe care le-am documentat la nivelul serviciului, în care au fost cercetați membri din toate cele patru galerii bucureștene.”

Comisarul-șef a discutat și despre un caz punctual, întâmplat pe stadionul Giulești. El a povestit cum două galerii rivale au început un conflict cu violențe fizice în peluză. În acest conflict a fost prins, din nefericire, și un copil aflat în scaun cu rotile. Băiatul nu a fost rănit fizic, însă a rămas șocat de momentul respectiv.

„Vă pot da un exemplu care s-a întâmplat de curând. Pe un stadion din București, în Giulești respectiv, a izbucnit un conflict violent între suporterii echipei adverse, în peluza suporterilor oaspeți. Iar în mijlocul acelui conflict a fost prins, din nefericire, și un copil în scaun cu rotile. Nu a fost lovit în mod direct, a fost prins din întâmplare în mijlocul violențelor. Iar genul ăsta de fapte pe noi ne obligă la o abordare dublă: pe de o parte, trebuie să avem fermitate în aplicarea legii și în sancționarea autorilor săvârșirii de infracțiuni, iar pe de altă parte, automat, trebuie să manifestăm empatie și sprijin real pentru victime.”

 

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. ANM anunță unde va ploua în minivacanța de 1 mai

Potrivit ANM, în Banat, la începutul intervalului valorile termice diurne vor crește de la medii de 18…19 grade. În data de 27 aprilie se...

Două expoziţii marca Art Safari, la Cazinoul din Constanţa şi la Galeriile de artă, deschise în vacanţa de 1 Mai

Cazinoul din Constanţa, clădire simbol în stil Art Nouveau şi emblemă a litoralului românesc, găzduieşte în parteneriat cu Art Safari, o expoziţie excepţională dedicată...

În mijlocul crizei politice, premierul Ilie Bolojan vine la Digi24

Premierul Ilie Bolojan vine la Digi24 să explice cum vor răspunde forțele democratice după ce PSD și AUR și-au dat mâna. Șeful Guvernului va...

ULTIMA ORĂ