Costel Gâlcă a spus că eșecul cu Dinamo e o umilință și că elevii săi parcă au uitat să joace. Antrenorul Rapidului a vorbit și despre situația sa la echipă.
Dinamo a învins Rapid, 3-1, roș-albii venind la scurt timp după eșecul cu Universitatea Craiova din Cupa României.
Costel Gâlcă, despre situația sa pe banca Rapidului: „Întrebați-i pe cei din conducere dacă am susținere până la final”
„O umilință, o rușine. Pentru că nu poți să lucrezi atâtea luni și să pară că ai uitat fotbalul, că nu știm să stăm în teren. Le-am spus că nu va fi ușor, chiar dacă Dinamo venea după 120 de minute. Au profitat la faze fixe, din asta au marcat. Au ieșit bine pe contraatac. Când au putut să controleze, să aibă posesia, au făcut-o destul de bine. Fără ambiție, atitudine și fără a respecta ce lucrăm e greu.
Cu Aioani a depins mult de ceea ce simțea el și ce dorea. A făcut încălzirea, după aceea rămânea la latitudinea lui dacă intră sau nu. Nu a fost forțat de nimeni. Ne doream să joace, e un portar care ne ajută foarte mult. El, bănuiesc, a simțit ceva la încălzire, din câte mi-au spus, și a încercat să intre. Eu îmi doream să joace, dar niciodată nu am spus că trebuie neapărat, îl prefer pe unul care este apt. Era important pentru noi să joace.
E vorba despre a respecta poziția, de a fi concentrat în ceea ce faci. Dacă nu îți iese o dată, nu înseamnă că nu trebuie să încerci să iei pozițiile pe care le lucrăm în antrenament. De multe ori suntem înceți. Dacă nu avem continuitate, oameni între linii, e greu să duci mingea în față. Eu sunt dezamăgit, s-au antrenat bine.
V-am spus unde suferim, am schimbat prin introducerea lui Dobre ca atacant, ne așteptam să avem execuții, să ducem jucători în ultima treime, să finalizăm. În meciurile trecute am finalizat foarte puțin. Moruțan a fost adus cu acceptul tuturor. Are nevoie de ajutorul echipei. Presiune este tot timpul în fotbal, oriunde ai fi”, a declarat Costel Gâlcă, la Prima Sport.
MAI MULT GANDUL.ROÎntrebați-i pe cei din conducere dacă am susținere până la final. Presiune este tot timpul în fotbal, oriunde ești – Costel Gâlcă





