Grindeanu lămurește colaborarea PSD-AUR: „Scopul comun e să dărâmăm guvernul Bolojan. Atât”

Sorin Grindeanu, președintele PSD, a declarat, luni, că între PSD și celelalte partide care susțin moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan nu există și nu a existat niciun acord politic pentru perioada de după un eventual vot de demitere a executivului.

„Niciun fel de acord politic post moțiune”

Grindeanu a spus că scopul comun este strict demiterea Guvernului Bolojan. Colaborarea cu AUR, Pace, SOS și alte formațiuni nu implică înțelegeri pentru perioada ulterioară.

„Nu există niciun fel de acord politic post moțiune și aceste lucruri nu au făcut parte din niciun fel de discuție”, a declarat liderul PSD, adăugând că dorește să fie „foarte bineînțeles” în această privință.

BPN PSD a votat în unanimitate susținerea moțiunii

Biroul Permanent Național al PSD a decis în unanimitate că deputații și senatorii partidului vor semna și vor vota moțiunea de cenzură.

Grindeanu a cerut secretarilor de stat și prefecților propuși de PSD să își prezinte demisiile într-un termen rezonabil. Astfel, la momentul depunerii moțiunii, toți reprezentanții partidului vor fi în afara arcului guvernamental.

„Îmi doresc ca atunci când avem moțiunea depusă, toți acești reprezentanți ai noștri să fie cu demisiile scrise”, a spus Grindeanu.

Moțiunea, așteptată în zilele următoare

Depunerea moțiunii de cenzură urmează să aibă loc în zilele următoare.

Textul este deschis propunerilor din partea tuturor semnatarilor, atât PSD, cât și AUR. Redactarea părții tehnice a fost încredințată lui Marian Neacșu, din partea PSD, și senatorului Petrișor Peiu, din partea AUR.

Potrivit liderului AUR, George Simion, moțiunea va fi depusă după strângerea a minim 233 de semnături. Votul în Parlament ar putea avea loc pe 5 mai. Pentru demiterea guvernului sunt necesare cel puțin 233 de voturi favorabile.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Sorin Grindeanu pleacă la Paris și se întâlnește cu șeful Parlamentului Franței. Care este programul vizitei

Președintele Partidului Social Democrat și președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, va avea o vizită la Paris miercuri 29 aprilie, 2026. Sorin Grindeanu urmează să plece...

Fabrică de drone în România – Israelienii de la Elbit Systems inaugurează o nouă fabrică de drone lângă București

Elbit Systems, compania israeliană, a deschis o nouă unitate de producție în Chitila, lângă București, unde sunt realizate componente pentru dronele Watchkeeper XR.

Fabrică de drone în România – Israelienii de la Elbit Systems inaugurează o nouă fabrică de drone lângă București

Elbit Systems, compania israeliană, a deschis o nouă unitate de producție în Chitila, lângă București, unde sunt realizate componente pentru dronele Watchkeeper XR.

ULTIMA ORĂ