Ilie Bolojan pune presiune pe Parlament. Cere 9 legi pentru accesarea a 10 miliarde de euro din PNRR

Mesajul a fost publicat luni dimineață pe Facebook.

„Accesarea fondurilor europene este vitală pentru dezvoltarea României. Cele 10 miliarde de euro din programul PNRR, care trebuie accesate până în august, reprezintă o treime din totalul investițiilor publice. Ce se finanțează din acești bani? O bună parte a construcției de autostrăzi (Autostrada Moldovei, de exemplu), de școli și spitale, lucrări de electrificare a căilor ferate și reabilitarea clădirilor publice. Sunt lucrări care schimbă fața localităților și contribuie la dezvoltarea regiunilor”, a scris Ilie Bolojan.

Premierul a explicat ce reforme trebuie să facă România pentru a primi banii de la UE.

„Pentru a încasa acești bani europeni, ne-am angajat să facem reforme și să îndeplinim anumite condiții, așa-numitele jaloane. Până în vară mai avem câteva zeci de jaloane de îndeplinit. Fiecare înseamnă bani: îi primim dacă îndeplinim jaloanele sau îi pierdem dacă nu le atingem. Ministerul Proiectelor Europene a inventariat cele mai importante 9 jaloane, de care depind peste 7 miliarde de euro, de care vom avea nevoie pentru a putea termina lucrările de investiții”, a adăugat Ilie Bolojan.

Nouă legi importante în următoarele luni

Șeful Guvernului a explicat că parlamentarii trebuie să aprobe nouă legi.

„Trebuie să aprobăm 9 legi care vor reglementa diferite domenii, așa cum sunt descrise mai jos, de la salarizarea în sectorul public și până la aspecte fiscale sau din energie. Votarea celor 9 legi va fi, dincolo de dispute și abordări diferite, un test de responsabilitate pentru clasa politică din România. Accesarea fondurilor europene, prin îndeplinirea jaloanelor și definitivarea investițiilor, derularea plăților către beneficiari, terminarea lucrărilor și recepția acestora sunt prioritățile Guvernului în perioada următoare”, a precizat Ilie Bolojan.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Mesajul transmis de Dominic Fritz înainte de consultările de la Cotroceni: „E cel mai prost moment pentru jocuri politice”

SAFE este un program de patriotism, iar miniştrii USR vor duce mandatul lor mai departe, pentru securitatea României şi a fiecărui cetăţean român, a...

Poliția britanică a efectuat o nouă arestare în legătură cu atacurile asupra unor sedii ale comunitatății evreiești

În ultima lună, ofițerii de combatere a terorismului au arestat un total de 26 de persoane în cadrul anchetelor privind incendierea și alte atacuri...

Nicușor Dan, întrebat dacă îl mai susține pe premierul Ilie Bolojan: „Am ajuns într-o situație ireconciliabilă”

 Președintele Nicușor Dan a evitat, luni, în cadrul unei intrvenții la Digi FM, să răspundă la întrebarea „dacă îl mai susține pe premierul Ilie...

ULTIMA ORĂ