Ministrul de Externe: Parteneriatul Strategic cu SUA rămâne esențial pentru siguranța noastră

„Parteneriatul Strategic cu Statele Unite rămâne esențial pentru siguranța noastră, iar discuția de astăzi cu secretarul Forțelor Terestre ale SUA a reconfirmat acest lucru”, a transmis Oana Țoiu luni.

Oana Țoiu a precizat că întâlnirea a vizat în special securitatea regională și contextul generat de războiul din Ucraina, subliniind importanța prezenței militare americane în România.

„Am abordat teme foarte importante pentru securitatea României, de la importanța prezenței militare americane în țară pentru consolidarea Flancului Estic, până la necesitatea unei cooperări strânse în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a spus aceasta.

Ministrul a mai declarat că a prezentat oficialului american incidentul cu drona rusească care în urmă cu două zile a avariat o gospodărie în Galați.

„I-am prezentat oficialului american detaliile celui mai recent incident de încălcare a spațiului nostru aerian de către o dronă rusească. Este un fapt fără precedent pentru că fragmentele au căzut într-o zonă locuită, fiind necesară intervenția specialiștilor noștri pentru detonarea încărcăturii explozibile”, a spus Țoiu.

În plan economic, Oana Țoiu a afirmat că discuțiile au vizat și extinderea cooperării bilaterale.

„Am discutat despre accelerarea investițiilor comune și despre creșterea economiilor noastre, inclusiv prin industria de apărare unde potențialul de dezvoltare a cooperării industriale este semnificativ”, a transmis oficialul.

Aceasta a subliniat că România rămâne un aliat activ în cadrul NATO.

„România rămâne un aliat de încredere, responsabil și activ în îndeplinirea obiectivelor NATO”, a încheiat Oana Țoiu.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Casa Albă va revizui securitatea lui Trump după incidentul de la Cina Corespondenților

Trump și-a exprimat sprijinul față de Serviciul Secret, care a ajuns în centrul atenției după ce un suspect înarmat, Cole Tomas Allen, în vârstă...

Regele Charles și Regina Camilla au ajuns în SUA. Cei doi au fost întâmpinați de Donald Trump și Melania Trump

Regele Charles al III-lea și regina Camilla au ajuns luni la Baza Comună Andrews din Maryland. Cei doi încep o vizită care va dura...

Premier League: Manchester United – Brentford 2-1

Echipa engleză Manchester United a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Brentford, în etapa a 34-a din Premier League.

ULTIMA ORĂ