Prioritățile lui Cseke Attila la Ministerul Sănătății

În perioada următoare, prioritățile lui Cseke Attila vizează investițiile din Sănătate, în special cele finanțate prin PNRR.

Potriit MS, fiecare proiect va fi analizat împreună cu specialiștii din minister, astfel încât să fie făcuți pași importanți și fondurile europene să rămână în țară.

O altă prioritate este analizarea și accelerarea actelor normative aflate deja pe circuitul de avizare interministerială pentru ca măsurile începute să poată fi finalizate și aplicate cât mai repede.

Salarizarea personalului medical pe criterii de performanță în noul proiect de lege a salarizării unitare este o altă prioritate a ministrului interimar Cseke Attila.

„Ideea este simplă și corectă – cei care muncesc mai mult, care salvează vieți, care operează mai mult și obțin rezultate, trebuie să fie plătiți mai bine. Dacă perioada de interimat va permite, acest demers va fi susținut”, potrivit unei postări al Ministerului Sănătății, pe pagina de Facebook.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Madonna și Sabrina Carpenter lansează piesa „Bring Your Love”, interpretată la festivalul Coachella

Madonna și Sabrina Carpenter au anunțat, într-o postare comună pe Instagram, că lansarea duetului este programată joi, piesa fiind descrisă ca având influențe de...

Zeci de călugări budiști prinși cu 110 kg de canabis pe aeroport. Drogurile, ascunse în bagaje cu pereți falși

Douăzeci și doi de călugări budiști au fost arestați pe un aeroport din Sri Lanka, după ce autoritățile au descoperit 110 kilograme de canabis...

Zeci de călugări budiști prinși cu 110 kg de canabis pe aeroport. Drogurile, ascunse în bagaje cu pereți falși

Douăzeci și doi de călugări budiști au fost arestați pe un aeroport din Sri Lanka, după ce autoritățile au descoperit 110 kilograme de canabis...

ULTIMA ORĂ