După 36 de ani de putere, Viktor Orbán s-a retras de la cârmele Ungariei. Pe 12 aprilie 2026, sondajele arătau că alegerile parlamentare din Ungaria erau câștigate de Peter Magyar. Înfrângerea din sondaje a declanșat, însă, în unele circumstanțe, o „goană frenetică”, așa cum arată presa internațională.
Surse au declarat pentru The Guardian că mai multe aeronave private, despre care se spune că ar fi fost încărcate cu „prada”, ar fi decolat spre Viena, după înfrângerea în sondaje a lui Viktor Orbán. „Între timp, personalități de rang înalt apropiate lui Orbán au analizat opțiunile de vize pentru SUA, sperând să găsească de lucru la instituții legate de MAGA”, mai spun sursele.
„De când a preluat puterea în 2010, un mic cerc de asociați aliniați cu liderul și partidul său Fidesz au acumulat averi uriașe, parțial datorită controlului lor extins asupra economiei țării și contractelor finanțate de UE pentru infrastructură publică”, mai transmis jurnaliștii de la The Guardian.
Țările în care sunt transferate averile
Jurnaliștii susțin că ar fi descoperit 3 membri din cercul restrâns care ar fi început, deja, să își transfere averile peste hotare. Datele indică faptul că averile strânse de-a lungul erei Orbán ar fi, acum, transferate în state din Orientul Mijlociu – Arabia Saudită, Oman și Emiratele Arabe Unite. Alții ar fi optat pentru Australia și Singapore.
La rândul lui, Peter Magyar a ținut să transmită un semnal de alarmă în privința aceasta. I-a acuzat pe cei care au conexiune cu partidul Fidesz că se grăbesc să își apere averea înainte de preluarea puterii de la începutul lui mai 2026. În acest sens, Peter Magyar „ordonase” ca „infractorii să fie reținuți” și să „nu le permită să fugă” în state unde extrădarea ar fi improbabilă.
„Oligarhii legați de Orbán transferă zeci de miliarde de forinți în Emiratele Arabe Unite, Statele Unite, Uruguay și alte țări îndepărtate”, a spus Peter Magyar.
Active transferate în Dubai
„Magyar a declarat că printre cei așteptați să părăsească țara se numără familia lui Lőrinc Mészáros, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Orbán, a cărui traiectorie de la instalator de gaze la cel mai bogat om din Ungaria a fost alimentată parțial de contractele de achiziții publice. Compania lui Mészáros nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.
Cursa pentru transferul averii în străinătate a fost relatată pentru prima dată de jurnaliști independenți din Ungaria, inclusiv de publicația de investigații Vsquare. A afirmat că figuri cheie conectate cu Orbán își propun să își protejeze activele înainte ca guvernul maghiar să le poată îngheța, confisca sau naționaliza, și de site-ul de știri 444.hu, care în martie a susținut că figuri cheie transferau deja active în Dubai.
Eforturile lor ar putea fi zădărnicite de numeroșii birocrați și oficiali din domeniul aplicării legii care au cunoștințe parțiale despre tot ce s-a întâmplat în timpul mandatului lui Orbán. (…) De la alegeri, Magyar a declarat în repetate rânduri că guvernul său va acționa pentru a combate corupția și clientelismul care, în opinia sa, au caracterizat anii de putere ai Fidesz”, mai susțin jurnaliștii de la The Guardian.
Orbán a declarat că nu își va ocupa locul în Parlament
Péter Szijjártó respinge acuzațiile privind distrugerea documentelor confidențiale, numindu-le „absurde” și „scandaloase”. Ministerul susține că au fost eliminate doar copii pe hârtie redundante, deoarece documentele erau deja stocate în format electronic. Rezultatul alegerilor ridică incertitudini privind viitorul lui Viktor Orbán, cunoscut pentru promovarea unui model „iliberal” în Ungaria, care a influențat atât administrația lui Donald Trump, cât și mișcări de extremă dreaptă la nivel global. Sâmbătă, Orbán a declarat pe rețelele de socializare că nu își va ocupa locul în Parlament. Însă, își propune să rămână liderul Fidesz pentru a conduce un proces de „reînnoire”.
Se pregătește să plece în SUA
Planurile lui Viktor Orbán de a călători în Statele Unite pentru câteva săptămâni, o vizită planificată înainte de alegeri, este posibil influențată și de faptul că fiica sa locuiește la New York. De asemenea, este menționat ginerele său, István Tiborcz, implicat într-o controversă legată de contracte publice investigate de OLAF, care a semnalat nereguli și conflicte de interese. Tiborcz a respins acuzațiile ca fiind motivate politic, iar ancheta autorităților maghiare nu a găsit încălcări ale legii. Mai multe persoane influente apropiate de Fidesz solicită vize de muncă pentru Statele Unite, dorind să își valorifice experiența în instituții asociate cu Partidul Republican.
Autorul recomandă:
- Viktor Orbán părăsește și Parlamentul Ungariei, după 36 de ani de putere. Caută azil politic în SUA?
- Politico: Peter Magyar vrea să readucă influența Imperiului Austro-Ungar în jocul european
- Magyar promite să-l aresteze pe Netanyahu dacă acesta vine în Ungaria. Premierul Israelului a primit invitația de a vizita Budapesta toamna aceasta
Sursă foto: Mediafax Foto
MAI MULT GANDUL.RO





