Un microbuz a fost implicat într-un grav accident în Maramureș. Autoritățile au decis activarea Planului Roșu de intervenție. Accidentul s-a petrecut pe Drumul Județean 184, între localitățile Baia Sprie și Șișești, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Maramureș.
Accident cu 13 victime în Maramureș
IGSU anunță că în accidentul rutier au fost implicate 13 persoane. Toți pasagerii au fost evaluați medical la fața locului de către echipajele specializate. 10 dintre aceștia, conștienți și cooperanți, vor fi transportați la spital, pentru investigații suplimentare.
În misiune au fost trimise o unitate de terapie intensivă mobilă, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD.
Pentru a sprijini intervenția la fața locului au ajuns și două ambulanțe de la serviciul județean.
Sursa foto: ISU Maramureș
Recomandările autorului:





