Maia Sandu: Spionul Alexandru Bălan a fost grațiat și predat în Belarus

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat eliberarea a doi cetățeni moldoveni aflați în captivitate în Rusia, în urma unui schimb internațional de persoane. În cadrul acordului, fostul ofițer SIS Alexandru Bălan a fost grațiat și predat în Belarus.

Doi ofițeri SIS, aduși acasă după luni de negocieri

Președintele Maia Sandu a declarat că doi angajați ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS), reținuți în Rusia, au fost eliberați și sunt în drum spre Republica Moldova, în urma unei operațiuni internaționale desfășurate pe parcursul mai multor luni. Șefa statului a mulțumit partenerilor internaționali, inclusiv Statelor Unite, Poloniei și României, pentru sprijinul acordat în derularea schimbului.

„Republica Moldova a reușit să elibereze și să aducă acasă doi cetățeni moldoveni aflați în captivitate în Rusia. Ambii, fiind angajați ai Serviciului de Informații și Securitate, au fost eliberați și reîntorși autorităților noastre într-un schimb internațional de persoane. Îi mulțumesc Președintelui Trump pentru implicarea sa și a administrației SUA în succesul acestei acțiuni. Le mulțumesc tuturor partenerilor – din SUA, Polonia și România, pentru implicare la fiecare etapă a procesului și pentru sprijinul acordat autorităților noastre.

Le sunt recunoscătoare tuturor instituțiilor noastre pentru profesionalism și cooperarea internațională realizată la cel mai înalt nivel care a făcut posibilă salvarea ofițerilor noștri. Această operațiune este în desfășurare de multe luni, sub coordonarea Serviciului de Informații și Securitate, iar anumite detalii nu au putut fi oferite în public pentru a nu pune în pericol toată operațiunea, dar și viața celor doi cetățeni moldoveni, a anunțat Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, pe Facebook.

Alexandru Bălan, grațiat și predat în Belarus

Pentru a asigura eliberarea ofițerilor, autoritățile de la Chișinău au acceptat un schimb de persoane. Astfel, doi deținuți au fost cedați: un cetățean rus și fostul ofițer SIS Alexandru Bălan, acuzat de trădare. Potrivit Maia Sandu, Bălan a fost grațiat pentru a putea fi predat în Belarus, fiind acuzat că ar fi acționat în interesul serviciilor KGB din această țară.

„Pentru a-i putea readuce acasă, în urma unei operațiuni complexe, cei 2 ofițeri au fost schimbați, după cum s-a solicitat de cealaltă parte, cu alte două persoane: un cetățean al Federației Ruse, Popova Nina, care acționa împotriva statului Republica Moldova, și Alexandru Bălan, cetățean al Republicii Moldova, acuzat de trădare de țară în interesul KGB-ului din Belarus, care a fost grațiat pentru a putea pleca în Belarus.

Pentru țara noastră este un câștig care nu poate fi măsurat printr-o simplă ecuație matematică – noi am readus acasă doi cetățeni care lucrează pentru Republica Moldova renunțând, în schimb, la 2 deținuți care au lucrat împotriva Republicii Moldova. Este important ca ofițerii să treacă toate testele medicale – prioritatea noastră este să ne asigurăm că sunt sănătoși și primesc, în caz de necesitate, tratamentele de care au nevoie”, este mesajul transmis de președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, pe rețelele sociale.

Alexandru Bălan, acuzat de trădare și spionaj

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, fusese reținut în România în septembrie 2025, fiind cercetat pentru tentativă de trădare prin transmiterea de informații secrete de stat.

Ancheta a fost desfășurată cu sprijin internațional, inclusiv sub coordonarea Eurojust, și a implicat servicii de informații și procurori din mai multe state europene. Procurorii susțin că, începând din 2024, Bălan ar fi transmis informații clasificate către ofițeri KGB din Belarus, în cadrul unor întâlniri desfășurate la Budapesta.

Alexandru Bălan a fost escortat vineri, până la un punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova, în vederea executării unei pedepse privative de libertate.


Recomandarea autorului:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Cum explică Hidroelectrica inițiativa dividendelor speciale de 1 miliard de lei. Cel mai mare producător de energie din România spune în jargon că o dau banii afară din casă

Directoratul companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlată de Ministerul Energiei cu peste 80% din capital, își...

Tudor Chirilă a scris o postare lungă în care se plânge și este dezamăgit de Nicușor Dan și de România. Lumea îl întreabă în comentarii dacă și-a plătit taxele

Tudor Chirilă a fost luat la întrebări de utilizatorii de pe social-media, după ce Gândul a dezvăluit că acesta ar achita o sumă modică...

Iranul şi SUA au permis unui super-iaht rusesc să traverseze Strâmtoarea Ormuz. Ambarcaţiunea aparţine unui oligarh rus aflat sub sancţiuni

Un super-iaht deţinut de oligarhul rus Aleksei Mordaşov a putut tranzita Strâmtoarea Ormuz, aflată sub blocadă, după ce a fost supus unor lucrări de...

ULTIMA ORĂ