Premieră în mediul academic românesc: cercetătoare româncă afiliată în clasa de științe exacte a prestigioasei Academia Europaea  

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunță o nouă recunoaștere internațională: prof. univ. dr. Alida Timar-Gabor a fost aleasă membru al Academia Europaea, una dintre cele mai prestigioase organizații academice din Europa.

Potrivit unui comunicat al universității, această distincție reflectă performanțele științifice ale cercetătoarei, câștigătoare a două granturi ale European Research Council (ERC) – considerate printre cele mai competitive finanțări pentru cercetarea exploratorie la nivel european.

Daniel David: „Alegerea confirmă contribuția universității la dezvoltarea științei”

Alida Timar-Gabor este, de asemenea, director al Institutului de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe din cadrul UBB.

Rectorul UBB, Daniel David, a declarat că alegerea acesteia în Academia Europaea confirmă contribuția universității la dezvoltarea științei la nivel național și internațional și consolidează poziția instituției ca pol de excelență în cercetare.

Despre Academia Europaea

Fondată în 1988, Academia Europaea reunește peste 5.000 de membri din diverse domenii științifice, selectați printr-un proces riguros de evaluare.

România este reprezentată în prezent de 48 de membri, dintre care 11 sunt afiliați UBB.

Un element notabil îl reprezintă faptul că, în cadrul clasei de științe exacte a Academiei – unde România are doar nouă reprezentanți – Alida Timar-Gabor devine prima cercetătoare din țară afiliată acestei secțiuni, marcând o premieră pentru mediul academic românesc.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

E timpul pentru rate: au apărut cireșele și costă 180 de lei kg

Au apărut cireșele pe tarabele din piețele românești, dar sunt doar de import. În Sibiu, la Piața Cibin, un kilogram costă 180 de lei, scrie...

ULTIMA ORĂ