Un bărbat de 62 de ani, din Maramureș, a murit după ce a fost împușcat accidental de propriul fiu, cu o armă de vânătoare, într-o pădure. Incidentul a avut loc în apropierea orașului Borșa, iar tânărul în vârstă de 26 de ani este acum cercetat penal și plasat în arest la domiciliu. Totul s-a petrecut duminică, 26 aprilie, într-o zonă cunoscută de localnici drept „Pădurea Plopilor”.
Mai multe persoane aflate acolo au alertat autoritățile după ce bărbatul a fost rănit prin împușcare cu o armă de vânătoare. Victima a fost transportată de urgență la spital, dar medicii nu au mai reușit să-i salveze viața.
Fiul este principalul suspect
Din primele cercetări reiese că bărbatul a fost împușcat chiar de fiul său. Potrivit anchetatorilor, tânărul ar fi folosit o armă de vânătoare cu alice și, în mod accidental, și-ar fi rănit mortal tatăl.
Cazul este instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, alături de specialiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Ancheta se desfășoară sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.
„În baza cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, față de un tânăr de 26 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept, a fost dispusă inițial măsura reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost plasat în arest la domiciliu.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în timp ce se afla în zona denumită Pădurea Plopilor, acesta ar fi utilizat o armă de vânătoare cu alice și l-ar fi rănit accidental pe tatăl său”, informează reprezentanții IPJ Maramureș.
Verificările efectuate de polițiști au arătat că tânărul nu deține autorizație pentru arme de vânătoare. Surse judiciare susțin că grupul de persoane aflat în pădure nu participa la o partidă de vânătoare. Respectivii se aflau acolo pentru a căuta coarne de cerb, susține Știrile Pro TV.
Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii încearcă să stabilească cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs tragedia.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
MAI MULT GANDUL.RO





