CSO Voluntari reacționează după memoriul Volei Alba Blaj: Nu ați pierdut doar un trofeu, ați umbrit un argint câștigat prin muncă

Reacția vine după ce formația din Voluntari a câștigat marți seară titlul național. CSO Voluntari s-a impus cu 3-1 în meciul al patrulea al finalei, disputat în Sala Polivalentă „Gabriela Szabo”, adjudecându-și seria cu 3-1 la general.

Oficialii clubului din Blaj au reclamat prezența a două panouri de baschet în sala din Voluntari, despre care au susținut că sunt la distanță mai mică decât se specifică în regulament. În plus, acestea împiedică execuția serviciilor și mingile înalte, afectând desfășurarea normală a jocului, potrivit clubului din Blaj, care a transmis luni, după a treia partidă a finalei, un comunicat oficial în acest sens, înainte de depune contestație la Federația Română de Volei.

La rândul său, CSO Voluntari a transmis miercuri, printr-un comunicat oficial, că gruparea din Blaj reprezintă „un club reper pentru voleiul românesc”, dar a criticat demersul făcut campioana din 2025.

„Astfel de reacții nu fac cinste unei foste mari campioane. Nu ați pierdut doar un trofeu. Ați umbrit un argint câștigat prin muncă de jucătoare și de stafful tehnic, care v-au reprezentat exemplar pe teren”, au transmis oficialii clubului din Voluntari.

„CSM Volei Alba Blaj este un club reper pentru voleiul românesc. În 15 ani de existență, a cucerit titluri, Cupe ale României și, nu o dată, a fost la un pas de a ridica trofee europene. Au început de jos, reprezentând ambițiile unei comunități de nici 20.000 de oameni”, au mai precizat cei de la Voluntari.

CSO Voluntari acuză clubul din Blaj că a uitat propriul parcurs și condițiile în care s-a dezvoltat

„Se pare că reprezentanții din Alba Blaj stau din ce în ce mai rău cu memoria. Și atunci merită să le fie reamintite câteva lucruri. La rândul lor, au început într-o sală mică, omologată de Federație cu cel puțin aceeași indulgență care se aplică și în alte cazuri. Sportul românesc este departe de a fi perfect, iar acest lucru necesită răbdare și înțelegere din partea tuturor. Blajul s-a bucurat din plin de omenia celor implicați în fenomen. Pentru că, uneori, atât FRV, cât și Dumnezeu preferă lemnul, spațiile mici și pasiunea autentică. Vorba cântecului”, se mai arată în comunicat.

CSO Voluntari a susținut că problemele reclamate acum nu au fost invocate atunci când adversara a câștigat meciuri importante în aceeași arenă.

„Această lipsă de memorie este cu atât mai îngrijorătoare cu cât problemele invocate acum — mergând până la solicitarea câștigării meciului la „masa verde” — nu au împiedicat cu nimic Blajul să celebreze victorii extraordinare, atât în finala de campionat de anul trecut, cât și în Cupa României, chiar în Sala de Sport Gabriela Szabo”, au mai spus reprezentanții clubului din Voluntari.

„Răutatea diluează aprecierea”

Clubul ilfovean a explicat și situația panourilor de baschet contestate de adversare.

„Coșurile acelea de baschet erau și atunci acolo. Construcția sălii nu a permis niciodată mutarea sau coborârea lor. Nu a existat nicio improvizație de moment, ci o realitate cunoscută”, potrivit comunicatului CSO Voluntari.

Oficialii din Voluntari au afirmat că ascensiunea echipei a transformat clubul într-un rival incomod pentru tradiționala formație din Blaj: „CSO Voluntari a muncit, a crescut și și-a depășit condiția, devenind — firesc — o amenințare pentru CSM Volei Alba Blaj. Iar, inevitabil, pe vechi îl sperie noul”.

În finalul mesajului, oficialii din Voluntari au acuzat lipsa fair-play-ului din partea rivalei.

„Răutatea diluează aprecierea, iar imaginea unui învins care nu știe să piardă umbrește strălucirea unei echipe care a fost cândva un simbol pentru voleiul românesc. Dintr-un model de „așa da”, riști să devii un exemplu de „așa nu”. Când alterezi valorile de bază pe care sportul le promovează — și pe care avem responsabilitatea să le transmitem comunităților, fanilor și copiilor care practică voleiul — nu mai ești un model. Nu mai ești un upgrade pentru fenomen. Devii o problemă. Iar într-un sistem sănătos, problemele se corectează”, se mai arată în poziția oficială a CSO Voluntari.

CSO Voluntari a cucerit al doilea titlu național din istoria secției feminine de volei feminin. Volei Alba Blaj are opt titluri naționale în palmares, ultimul obținut în 2025, într-o finală cu CSO Voluntari.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Actorul premiat cu Oscar, Cuba Gooding Jr., a venit în România pentru a vizita șantierul viitoarei Clinici de Psihiatrie Pediatrică de la Obregia

Actorul american premiat cu Oscar, Cuba Gooding Jr., a vizitat șantierul viitoarei Clinici de Psihiatrie Pediatrică „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, alăturându-se demersului inițiat de...

William și Catherine au publicat o nouă fotografie cu ocazia aniversării a 15 ani de căsătorie

Prințul și Prințesa de Wales au publicat un nou portret de familie cu ocazia împlinirii a 15 ani de căsătorie. În fotografie, William și...

Franţa anunţă că a efectuat cu succes primul tir al rachetei cu rază lungă de acţiune Thundart, produsă de Safran şi MBDA, o soluţie europeană la sistemul american HIMARS,...

Producătorul de rachete MBDA şi Safran anunţă miercuri că au efectuat un prim test de demonstraţie al sistemului lor Thundart, o rachetă de tip...

ULTIMA ORĂ