Diana Buzoianu, ministru USR: Vreau un guvern care să trezească în oameni o speranță, nu revoltă

„Mișcările extremiste sunt astăzi atât de sus pentru că oamenii sunt revoltați. Nu mai vor să vadă corupție, nu mai vor să vadă atâta nepăsare. Ori noi, din guvern, trebuie să îndreptăm aceste lucruri”, a afirmat ministrul Mediului, Diana Buzoianu, miercuri seară, la B1 TV.

Ea a susținut că tolerarea intereselor de grup și a rețelelor conectate la banii publici nu mai poate continua, iar actuala putere trebuie să arate că instituțiile pot fi curățate și puse în slujba cetățeanului.

„Între a nu mai întoarce ochii de la corupție, între a nu mai lăsa băieții deștepți să capitalizeze, să fie mufați la banii publici, asta este, de fapt, buba care doare cel mai tare”, a declarat Buzoianu.

Ministrul a avertizat că, dacă reformele nu vor fi continuate, votul de protest se va transforma într-o majoritate radicală.

„Dacă nu ne facem treaba acum, dacă întoarcem în continuare ochii de la corupție, dacă nu livrăm reformele astea, în 2028 fiecare dintre drepturile noastre fundamentale vor fi atacate de o majoritate extremistă care va intra pe un val în Parlament, în Guvern, pe vot de revoltă”, a spus ea.

Potrivit ministrului USR, obiectivul actualei guvernări trebuie să fie schimbarea relației dintre instituțiile publice și cetățeni.

„Eu vreau ca acest guvern să nu mai fie un guvern care împinge România spre revoltă până în 2028. Vreau să fie un guvern care să trezească în oameni o speranță, să nu mai existe un vot de revoltă”, a afirmat Buzoianu.

„Nu vrem să facem rău românilor”

Cu privire la moțiunea de cenzură înaintată de PSD și AUR, Buzoianu a spus că USR, spre deosebire de alte partide, „nu vrea să facă rău românilor”.

„Noi ne luăm în serios responsabilitatea și noi, spre deosebire de alții, spre deosebire de PSD, de exemplu, chiar nu vrem să facem rău românilor prin această criză creată total artificial. Noi ce vrem să facem este să facem curățenie în instituții. Și asta se poate livra dacă ești la guvernare și dacă împingi măsuri de schimbare în bine. Nu dacă pui piedici la fiecare măsură care trebuie să fie discutată și adoptată”, a spus ea.

De asemenea, Diana Buzoianu a pledat pentru menținerea direcției occidentale a României, spunând că țara nu poate face față singură provocărilor regionale și globale.

„Noi, ca stat singular, nu mai putem să facem față crizelor politice europene sau internaționale la care suntem supuși. Fără un sprijin real la nivel european, fără un sprijin real în NATO, noi suntem mult mai vulnerabili”, a spus ministrul.

Ea a subliniat că securitatea și prosperitatea României depind de parteneriatele externe și de apartenența la structurile euroatlantice.

„Îmi doresc ca românii să fie apărați, îmi doresc ca românii să fie siguri, îmi doresc ca românii să poată să prospere. Și asta nu se poate face închiși în bucățica noastră, în România, cu granițele și cu ușile ferecate”, a mai afirmat Diana Buzoianu.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Zelenski spune, într-un interviu, că Rusia nu va câștiga războiul, dar relaxarea sancțiunilor și criza din Orientul Mijociu o ajută să-l continue

Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Newsmax că poziția militară a Ucrainei s-a îmbunătățit semnificativ în ultima perioadă, iar rușii...

Ucraina avertizează: va urmări „flota fantomă” a Rusiei care transportă cereale „în toate regiunile”. Sîbiha: „Nu va trece neobservată”

Ministrul ucrainean de Externe Andrii Sîbiha a declarat, într-un mesaj postat pe platforma X, că Ucraina va urmări flota fantomă de transport al cerealelor...

FOTO Ofertă inedită în România la electricitate. Electrica Furnizare vine cu preț fix la energie verde, dar și cu asigurarea bunurilor

Electrica Furnizare a lansat astăzi o ofertă inedită, de energie electrică verde la un preț fix de 0,55719 lei/kWh fără TVA (exclusiv TG), la...

ULTIMA ORĂ