Dinu Iancu-Sălăjanu scapă de controlul judiciar. Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj poate reveni la birou

Dinu Iancu-Sălăjanu, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, scapă de controlul judiciar. Tribunalul Sălaj a admis miercuri plângerea formulată de Sălăjanu (PNL). Magistrații elimină obligaţia acestuia de a nu-şi exercita funcţia publică, transmite Agerpres.

Sălăjanu e vizat de un dosar de corupție al DNA Cluj, dosar care îl vizează și pe președintele Consiliului Județean Bistrița, Radu Moldovan (PSD). Decizia este definitivă.  Sălăjanu poate să revină la birou începând de joi.

Înapoi la muncă

Potrivit soluţiei pe scurt pronunţate de instanţă în data de 29 aprilie 2026, judecătorii au desfiinţat în parte ordonanţa procurorilor DNA Cluj. Ei au înlăturat paragraful care îi interzicea lui Dinu Iancu-Sălăjanu exercitarea funcţiei de preşedinte al CJ Sălaj.

Revenirea în funcţie are loc în contextul în care joi este programată şedinţa de Consiliu Judeţean în care urmează să fie supus la vot bugetul judeţului pentru anul 2026.

Instanţa a dat o soluţie similară şi în cazul Ioanei Lavinia Ghilea, director executiv al Direcţiei Investiţii şi Programe Publice din cadrul CJ Sălaj. Şi acesteia i-a fost ridicată interdicţia de a-şi exercita funcţia, după ce a contestat măsura controlului judiciar.

Acuzațiile DNA

Procurorii DNA Cluj au dispus, recent, punerea în mişcare a acţiunii penale şi controlul judiciar pentru 60 de zile faţă de Dinu Iancu-Sălăjanu (două infracţiuni de abuz în serviciu), Ioana Lavinia Ghilea (luare de mită în formă continuată) şi Jozsef Mate, şef Serviciu Administrativ (luare de mită şi complicitate la dare de mită).

Săălajanu  afost asocial în dosarul privind infracțiunile de corupție și spălare de bani de la CJ Bistrița Năsăud.

Recomandarea autorului: Dinu Iancu Sălăjanu s-a suspendat din funcţia de şef al PNL Sălaj

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Și-a ucis sora cu premeditare, apoi a jefuit-o de Rolexul din aur cu diamante. Ce i-au găsit anchetatorii în telefon

O femeie din Londra a fost găsită vinovată de uciderea surorii sale, regizoare de film, fugind apoi cu ceasul ei Rolex din aur, împodobit...

Metoda de plată pe care o aleg tot mai mulți români când fac cumpărături. Ce riscuri pot exista

Un român din patru alege din ce în ce mai des opțiunea: „cumpără acum, plătește mai târziu”. Soluția este folosită inclusiv în cazul tranzacțiilor...

UPDATE – Ministrul Mediului anunţă că Hotărârea de Guvern privind reorganizarea Romsilva nu se suspendă, o decizie în acest sens fiind obţinută în primă instanţă / Federaţia Silva...

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunţă, miercuri, că Hotărârea de Guvern privind reorganizarea Romsilva nu se suspendă, o decizie în acest sens fiind obţinută în...

ULTIMA ORĂ