Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a așteptat mai puțin de o zi după ce Ungaria a votat pentru înlăturarea lui Viktor Orbán din funcție pentru a solicita ca Uniunea Europeană să primească mai multă putere asupra guvernelor naționale, astfel încât să își poată impune deciziile de politică externă. Chestiunea dreptului de veto, pe care România nu și l-a exercitat niciodată, ba chiar a cerut anularea acestuia prin vocea premierului Ilie Bolojan, este foarte controversată în rândul țărilor membre. Unele din acestea, mai ales din eșalonul doi de influență, se tem că liderii de la Bruxelles ar crea un monopol de putere la vârful Uniunii. Chiar și unele state în mod tradițional pro-europene sunt susceptibile să respingă perspectiva de a pierde controlul asupra politicii externe și de a fi obligate să accepte decizii pe care nu le susțin. Gândul a stat de vorbă cu doi cunoscuți politologi, Radu Carp și Radu Magdin, pentru a afla mizele și nuanțele acestei controverse.
Premierul maghiar, ghimpele din coasta Bruxelles-ului
Guvernele ar trebui să poată adopta politici ale UE — inclusiv în chestiuni precum sancțiunile împotriva Rusiei și fondurile pentru Ucraina — prin vot majoritar, în loc să permită statelor individuale să exercite drept de veto, a declarat șef Comisiei Europene jurnaliștilor la Bruxelles, la mai puțin de o zi după anunțarea rezultatelor electorale la Budapesta, care pun capăt epocii Orban.
Sub conducerea lui Viktor Orbán, fost prim-ministru al Ungariei timp de 16 ani, Budapesta a blocat frecvent decizii de politică externă. Acum, odată cu venirea la putere a lui Peter Magyar, liderii UE au cale liberă
„Trecerea la votul cu majoritate calificată în politica externă este o modalitate importantă de a evita blocajele sistemice, așa cum am văzut în trecut”, a spus ea, potrivit Politico Europe.
De asemenea, von der Leyen a îndemnat guvernele din UE, care ar trebui să fie de acord cu orice schimbare, „să folosească momentul actual”.
Radu Carp: Problema nu e votul, ci faptul că pe marile dosare de politică externă nu există un consens mai larg
În viziunea politologului Radu Carp (foto jos), adevărata problemă nu este restricționarea dreptului de veto al statelor membre. Ci mai degrabă dificultatea ca liderii de la vârful UE să se pună de acord asupra marilor dosare de politică externă, inclusiv războiul din Ucraina.
„Lucrurile încă nu sunt foarte clare. Problema nu e votul, o majoritate calificată, ci faptul că pe marile dosare de politică externă nu există un consens mai larg. Atunci indiferent ce formulă s-ar adopta, divergențele ar rămâne. Problema recunoașterii Kosovo sau a relațiilor cu Israelul. Chiar și problema asta din Ucraina. Vedem că, chiar după căderea guvernului Orban, nu se poate forma un consens. Și atunci, chiar dacă s-ar trece la această regulă, nu prea văd cum s-a rezolva dosare de fond”.
„UE întotdeauna a funcționat inegal”
Referitor la riscul, tot mai vehiculat în ultimul timp, al unei Europe cu două viteze, altfel spus țările cheie ca Franța sau Germania la butoanele deciziilor majore, Radu Carp a observat că întotdeauna a existat un ritm inegal, fiind vorba de o falsă separare.
„Europa cu două viteze este o formulă care n-are corespondent în realitate. Europa funcționează cu mai multe viteze, de fapt. Există formule de cooperare întărită între diverse state la mai multe paliere. Deci este falsă dihotomia între Europa cu o singură viteză și Europa cu mai multe viteze. În realitate, Uniunea Europeană întotdeauna a funcționat inegal, cu mai multe viteze în funcție de politică. Sunt state mai interesate să ducă integrarea într-un domeniu, altele în alt domeniu. Unele sunt interesate să meargă mai departe pe problema mediului. Altele pe problema socială, altele pe problema agriculturii. Dar există un minim de reguli, regulile din tratate care sunt respectate de toate țările. Această dihotomie a fost, este și va fi falsă”.
„România negociază foarte strâns”
Deși țara noastră nu și-a folosit niciodată dreptul de veto, ba chiar a cerut, încă din 2023 prin fostul ministru de Externe Bpgdan Aurescu și de curând prin premierul Bolojan, renunțarea la acesta, România nu ar fi afectată. În viziunea politologului, în ultimii ani România a evoluat ca statut în sânul țărilor membre UE.
- România are un număr de voturi care îi oferă o poziție mediu spre înaltă. Adică poate interveni decisiv pe unele dosare. Și o și face uneori. Alteori nu, e o analiză mult mai complicată aici de a vedea cum anume folosește România votul în Consiliul European. Puterea unui stat nu se măsoară în inițiative blocate sau în Consiliul European. Or dacă folosim acest criteriu, poate mediatic România nu se află în prim plan. Dar de multe ori, aceste 29 de voturi pe care România le posedă sunt negociate foarte strâns. Adică nu dăm aceste voturi necondiționat unei țări sau alta.Această chestiune nu trebuie neapărat să fie vizibilă. Vă dau un exemplu, felul cum sunt gestionate în ceea ce privește fondurile europene, PNRR samd.
- România beneficiază mai mult decât ar trebui să negocieze, dacă am aplica calculele. Or asta e rezultatul unei negocieri pentru definirea acestor fonduri. unde s-a greșit, unde nu suntem în parametri, dar în general România continuă să fie un beneficiar net. Deși multe țări care erau în poziția România mai demult au încetat să mai fie beneficiar net la un moment dat. Noi încă avem o poziție privilegiată datorită, repet, numărului destul de mare de voturi, mediu spre mare, pe care îl avem în Consiliul European”, mai argumentează Carp.
Radu Magdin: Este vizată eliminarea posibilității de blocare a deciziilor majore ale UE de către 1-2-3 state
Pentru Radu Magdin, chiar dacă s-ar elimina dreptul de veto, rămâne opțiunea de vot a statelor membre, căci ar rămâne majoritatea calificată (n.r. – să fie întrunite minim două treimi din voturile celor 27 de state membre, iar acestea să reprezinte cel puțin 65% din totalul populației UE). Specialistul consideră că, prin cererea șefei de la Bruxelles s-ar urmări eliminarea posibilității de blocare a deciziilor majore ale UE de către 1-2-3 state, cum a fost Ungaria până de curând.
Bruxelles. FOTO – Facebook.com/gabifirea
„Trecerea la votul cu majoritate calificată (QMV) nu este o eliminare a dreptului de vot. Toate statele vor vota în continuare. Există alte circumtanțe in care poate fi suspendat dreptul de vot al unui stat – QMV nu este unul dintre acestea. Ce înseamnă, de fapt, trecerea de la unanimitate la QMV este eliminarea posibilității de blocare a deciziilor majore ale UE de către 1-2-3 state. Această propunere a lui Von der Leyen vine ca răspuns la interferențele persistente, de ani de zile, ale Rusiei în politica europeană.
Care a rezultat în inabilitatea instituțiilor de a lua deciziile cele mai bune, de a implementa ce se cerea, pentru că unul sau altul stat/state membre opuneau un Veto. Practic, UE va deveni mai agilă și mai abilă în a lua măsurile corecte și necesare pentru a rezolva diversele tensiuni, crize și dificultăți prin care trecem”.
Europa cu mai multe viteze există deja, prin implementare
Ca și Radu Carp, Magdin consideră că întotdeauna a existat o Europă cu mai multe viteze la nivel decizional. Însă, statele performante au atins „un nivel de colaborare și integrare superior”.
- Europa cu mai multe viteze există și în prezent, în practică, prin implementare. UE nu a favorizat crearea acestei stări de fapt. Statele membre, la nivel individual, prin nivelul capacităților lor interne, mai ales de organizare, decizie politică, samd, au ajuns în această stare. Statele care și-au făcut treaba bine au ajuns să poată atinge un nivel de colaborare și integrare superior. Trecerea la QMV nu are legătură cu aceste “mai multe viteze”. Acestea țin de sporirea ariilor de politici europene unde statelor li se va permite / vor fi ajutate să coopereze mai strâns, să își integreze activitatile, explică Radu Carp.
Dacă nu accelerează ritmul, România poate ajunge în coada plutonului
Totuși, spre deosebire de Radu Carp, care declara anterior că țara noastră a început să aibă mai multă putere decizională la vârful Uniunii, Radu Magdin avertizează că, dimpotrivă, dacă nu ținem ritmul riscăm să involuăm.
- Conceptul pe care se mergea anterior era că anumite arii de politici europene pot avansa în pas pentru toată lumea. Ceea ce în practică însemna că UE nu poate avansa până nu reușeau toate statele membre să recupereze decalajul de dezvoltare, implementare, sau capabilități. Acum, practic, se va permite ca cele care pot face mai mult să facă mai mult, fără să mai fie limitate de statele cu capabilități limitate. Cu alte cuvinte, specific pentru România, dacă nu învățăm cum să facem lucrurile mai bine și mai repede, putem ajunge la câteva viteze distanță în urma nucleului de aproximativ 12 state-locomotivă care conduc în dezvoltarea UE.
De ce pare că Bruxelles-ul are o poziție de putere excesivă
În continuare, Radu Magdin explică de ce există impresia că Comisia Europeană ar abuza de o putere exacerbată în raport cu alte structuri decizionale la nivelul blocului comunitar.
Comisia Europeană, prezidată de Von der Leyen, are dreptul și obligația de a înainta cea mai mare parte a propunerilor normative. Ține de arhitectura institutională a UE, statuată prin Tratatele Constitutive, ca Comisia să facă aceste propuneri, chiar dacă ideile și voturile din spate sunt ale statelor membre. Cu alte cuvinte, ceea ce poate a fost o inițiativă provenită din Consiliu, va ajunge să fie transpusă în propunere legislativă tot de către Comisie. De aceea, de multe ori, Comisia pare a fi într-o poziție de putere excesivă.
Consiliul European. Sursă foto: consilium.europa.eu
Consiliul European poate interveni dacă Comisia abuzează de prerogativele ei
Analistul amintește că nu doar Consiliul European, ci și EEAS au puterea de a taxa eventualele derapaje însă, ca întotdeauna la firul ierbii, negocierile de culise sunt cele mai importante.
Privind și din direcția cealaltă, există pârghiile normative și instituționale care să blocheze Comisia din a abuza de prerogativele conferite prin Tratate. Deci, dacă Statele Membre, prin diferitele configurații ale Consiliilor, inclusiv la nivel de șef de Stat și de Guverne, consideră că Comisia și-a depășit atribuțiile, Consiliul poate interveni.
În ceea ce privește Politica Externă, trebuie ținut cont de faptul că EEAS – Serviciul European de Acțiune Externă – este o construcție sui generis – nu face exact parte nici din Consiliu, nici din Comisie, este un Serviciu de sine stătător. Care, însă, își “ia ordinele” atât de la Consiliu cât și de la Comisie. Datorită acestei duble obligații de coordonare au existat diverse perspective asupra cine conduce, de fapt, politica externă a UE. Realitatea este că atât Comisia cât și EEAS-ul au atribuții de politică externă. Pe care le execută, însî, prin aparate de implementare diferite.
Așa că despre ceea ce ar trebui să vorbim este maniera în care Comisia, EEAS și Consiliul ajung să se coordoneze, mai degrabă decât “cine e mai puternic”. Construcția instituțională a UE obligă aceste instituții să se coordoneze. În realitate, ca în orice relație diplomatică sau instituțională, câteodată lucrurile nu se întâmplă la nivelul ideal de coordonare.
AUTORUL RECOMANDĂ
- Statele Unite ale Europei, o utopie sau o nevoie pragmatică? Ștefan Popescu: Marile puteri europene nu pot construi împreună nici măcar un avion/ Cristian Pîrvulescu: Cele două viteze sunt în favoarea tuturor
- De ce pune Bruxelles-ul presiune pe Peter Magyar. Marius Tucă: Ursula a mirosit ceva/Valorile ei sunt cenzura și lipsa libertății de exprimare
