Lista preliminară cu cele 11 companii de stat care ar putea fi listate la bursă, prezentată de AMEPIP

A fost întocmită o listă preliminară cu cele 11 companii de stat care ar putea fi listate la bursă. Lista a fost inclusă de AMEPIP – Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice. Documentul prezentat ieri, 28 aprilie 2026, arată că aceste firme ar putea intra în proces de listare sau deschidere către piața de capital.

Lista preliminară prezintă nu doar companii strategice care sunt controlate de ministere, ci și societăței care sunt în subordinea autorităților locale. De altfel, o altă listă de companii a fost propusă de vicepremierul Oana Gheorghiu, arată Economedia.ro.

Lista preliminară cu cele 11 companii de stat care ar putea fi listate la bursă

Lista preliminară cu cele 11 companii:

  • Electrocentrale București SA, aflată în subordinea Ministerului Energiei
  • Compania Națională de Investiții CNI SA
  • CNAIR SA
  • Loteria Română SA
  • Compania Națională Aeroporturi București SA
  • Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă TBRCM SA
  • STB SA
  • Compania de Transport Public Iași SA
  • Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA
  • Salubris SA
  • Amenajare Edilitară și Salubrizare Sector 5 SA

În urmă cu 2 săptămâni, vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat un raport ce cuprindea analiza a 22 de companii strategice de stat. Cel mai solid candidat la IPO este CEC Bank.

„Dimensiunea şi notorietatea CEC Bank asigură absorbția ofertei pe piața locală şi regională. Pregătirea poate fi demarată imediat – termen propus pentru IPO: Trimestrul 4 2026 ( sub rezerva confirmării termenului de studiu de fezabilitate). Statul va menține controlul majoritar indiferent de structura IPO”, se arată în raport.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Jessica Alba a împlinit 45 de ani. Povestea actriței, de la roluri celebre la afaceri de succes. GALERIE FOTO

Jessica Alba, una dintre cele mai cunoscute actriţe americane ale generaţiei sale, a împlinit marți 45 de ani.

Jessica Alba a împlinit 45 de ani. Povestea actriței, de la roluri celebre la afaceri de succes. GALERIE FOTO

Jessica Alba, una dintre cele mai cunoscute actriţe americane ale generaţiei sale, a împlinit marți 45 de ani.

Aproape jumătate din șomerii din România nici măcar nu își caută de lucru. Câți români stau fără un loc de muncă

Un număr de 204.500 de persoane inactive doreau să lucreze în anul 2005, dar fie nu căutau de lucru, fie nu erau disponibile să...

ULTIMA ORĂ