Meteorologii Accuweather anunță prima temperatura de 30 grade Celsius în București. Pe ce dată vine vara în 2026

Spre deosebire de anii precedenți, vara se lasă așteptată în 2026 și își va face simțită prezența mult mai târziu decât de obicei. Cel puțin la nivelul Capitalei, după cum arată datele. Meteorologii Accuweather au anunțat ziua în care se va înregistra prima temperatură de 30 grade Celsius în București.

Iată pe ce dată vine vara în 2026, conform prognozei meteorologice.

Un început timid de vară

Conform celei mai recente estimări a specialiștilor Accuweather, prima zi în care temperaturile vor atinge pragul de 30 de grade Celsius este așteptată mult mai târziu decât de obicei.

Pe ce dată vine vara în 2026 / Sursa FOTO: Accuweather

Datele pentru luna mai indică zile cu vreme temperată. Maximele vor oscila între 17 și 24 de grade Celsius, cu zile însorite, dar și mohorâte, ploioase, în alternanță. Episoadele răcoroase și instabilitatea atmosferică domină prima parte a lunii mai.

Vedem, practic, o situație diferită față de anii precedenți, când temperaturile ridicate apăreau încă din această lună.

Treptat, vremea se va încălzi începând cu iunie, când se așteaptă ca temperaturile să urce constant spre 25-29 de grade Celsius. Totuși, nu se va depăși prea repede pragul unei zile de vară autentică, stabilit la 30 de grade.

Abia în ultimele zile din lună, mai exact pe 30 iunie, meteorologii Accuweather estimează că vom avea 30 de grade Celsius. Din punct de vedere termic, acela va fi, practic, debutul verii.

Dacă facem oo comparație cu ultimii doi ani, care au fost caracterizați de temperaturi ridicate încă de la sfârșitul primăverii, vedem că 2026 aduce un contrast vizibil. Vara pare că se lasă așteptată, iar temperaturile moderate se vor menține mai mult timp.

Accuweather are o istorie de 63 de ani

Accuweather este un site specializat în prognoze meteo și care oferă informații cu privire la starea vremii pe întreg cuprinsul Pământului.

AccuWeather Inc. este o companie media americană din sectorul privat care furnizează servicii comerciale de prognoză meteo în întreaga lume.

Accuweather a fost fondată în 1962 de Joel N. Myers, pe atunci un student absolvent al Universității de Stat din Pennsylvania, care lucra la un master în meteorologie. Primul său client a fost o companie de gaze din Pennsylvania. În timp ce își conducea compania, Myers a lucrat și ca membru al facultății de meteorologie din Penn State. Compania a adoptat numele „Accuweather” în 1971.

Accuweather are sediul în Ferguson Township, chiar în afara State College, Pennsylvania, cu birouri la 80 Pine Street din districtul financiar din Manhattan, pe lângă Wichita, Kansas și Oklahoma City, Oklahoma. La nivel internațional, Accuweather are birouri în Montreal, Tokyo, Beijing, Seul și Mumbai.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Vara 2026, sub semnul extremelor: meteorologii trag un puternic semnal de alarmă în legătură cu fenomenul El Nino. Cum va fi vremea în iulie și august

Orașele din România în care ninge de Paște. Meteorologii Accuweather au modificat prognoza

Cod roșu de știri false despre meteo. Experții anunță că nu vor fi o furtună istorică și cea mai violentă iarnă din ultimii ani

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ce se întâmplă când un proiect din fonduri europene distruge un altul, făcut tot cu bani UE. Exemplul Avrig: ”S-au suprapus”

Lucrările pentru autostrada Sibiu-Făgăraș au distrus o pistă de biciclete, care se intersectează cu viitorul drum de mare viteză. 

Ce se întâmplă când un proiect din fonduri europene distruge un altul, făcut tot cu bani UE. Exemplul Avrig: ”S-au suprapus”

Lucrările pentru autostrada Sibiu-Făgăraș au distrus o pistă de biciclete, care se intersectează cu viitorul drum de mare viteză. 

Semnalul crizei de la Kremlin: Rusia renunță la tancuri și rachete la parada de 9 Mai de „Ziua Victoriei”. Motivul critic invocat de Moscova

Pentru prima dată după ani de demonstrații militare grandioase, Rusia anunță că parada de 9 Mai din Piața Roșie va avea loc fără coloana...

ULTIMA ORĂ