Protest în fața Ministerului Educației. Sindicaliștii din învățământ au ieșit în stradă, ce nemulțumiri au

Protest al membrilor Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi ai Federaţiei Sindicatelor Libere. Aceștia au ieșit în stradă miercuri, 29 aprilie, în fața Ministerului Educației, iar nemulțumirea lor este legată de tăierile aplicate de guvern anul trecut, ei susțin că noua lege a salarizării condamnă profesorii la sărăcie, relatează Mediafax.

Mai mulți membri ai celor două sindicate din învățământul preuniversitar au ieșit în stradă în fața Ministerului Educației. Aceștia protestează, nemulțumiți fiind de noua lege a salarizării.

Protest în fața Ministerului Educației, zeci de sindicaliști au ieșit în stradă

„Suntem astăzi în stradă, în faţa Ministerului Educaţiei, pentru a spune un nu hotărât bătaiei de joc la adresa profesorilor şi a copiilor noştri! Protestăm ferm împotriva a două decizii care distrug învăţământul românesc.(…) Cerem revocarea de urgenţă a Circularei nr. 26564/17.04.2026 privind reducerea cheltuielilor de personal în anul 2026. Acest document a fost emis cu încălcarea legislaţiei, fără ca federaţiile sindicale să fi fost consultate. Circulara încalcă art. XLIX din O.U.G. nr. 7/2026. Legea exceptează în mod clar şi expres toate unităţile şi instituţiile din învăţământul de stat de la reducerea cheltuielilor de personal. Deoarece fac parte din reţeaua şcolară, unităţile de educaţie extraşcolară şi inspectoratele sunt de asemenea exceptate. Nu acceptăm subfinanţarea!”, susţin sindicaliştii.

În opinia lor, un profesor debutant ar trebui să aibă un salariu de 8.600 de lei brut în anul 2026, însă promisiunea aceasta nu s-a întâmplat.

„Promisiunea că salariul maxim din învăţământ va fi egal cu cel al unui medic specialist a fost încălcată flagrant – diferenţa este acum de aproximativ 4.300 de lei în defavoarea profesorilor! Atragem atenţia Guvernului Bolojan, preşedintelui Nicuşor Dan şi întregii clase politice: Tăcerea voastră este complice la colapsul educaţiei! Vreţi o ţară din care oamenii capabili pleacă?”, afirmă sindicaliştii de la „Spiru Haret”.

Recomandările autorului:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Donald Trump, ironizat de regele Charles într-un discurs la Casa Alba: „Dacă nu am fi fost noi, ați fi vorbit franceza”

Regele Charles al III-lea a profitat de discursul său rostit marți, cu ocazia unei cine oficiale la Casa Albă, pentru a-l ironiza pe președintele...

Cum să te pregătești financiar pentru pensie. Strategii simple pentru un viitor sigur

Pregătirea financiară pentru pensie nu mai este de mult o opțiune, ci o necesitate, într-un context economic tot mai imprevizibil. 

Grevă totală în Grecia chiar de 1 Mai. Toate feriboturile, trase pe dreapta. Avertisment MAE pentru români

Românii care și-au planificat minivacanța de 1 Mai în Grecia trebuie să își regândească itinerariile. O grevă generală în sectorul maritim va bloca complet...

ULTIMA ORĂ