Radu Miruță dă vestea pe care fanii clubului Steaua o așteptau de ani de zile: „Sunt 11 sau 14 companii interesate”. Ce pune la cale MApN

Ministrul Apărării Naționale a redeschis subiectul care interesează pe toți fanii clubului Steaua: obținerea dreptului de promovare în Liga 1. Concret, scrie PROSPORT, Radu Miruță a anunțat începerea oficială a negocierilor pentru asocierea grupării din Ghencea cu o societate de drept privat.

„Sunt 11 sau 14 companii interesate”, susține politicianul membru al USR.

Încep negocierile pentru „Steaua”

În zilele următoare, Radu Miruță se va întâlni cu persoanele interesate să își asocieze imaginea și capitalul cu echipa Steaua. Potrivit ministrului, avansează discuțiile dintre clubul sportiv și companiile private.

Este cea mai importantă veste pe care susținătorii formației Steaua București o puteau primi de atâta timp. ProSport arată că, din cele spuse de șeful MApN, ar fi undeva la 14 societăți care își doresc să se asocieze cu acest club.

„Am pornit selecția competitivă pentru un nou comandant. Știu acum care sunt problemele, aștept ca un nou comandant să mă convingă că are capacitatea de a redresa aceste probleme.

Cel mai important lucru pentru clubul de fotbal – am ridicat bariera care bloca intrarea în prima ligă. Am invitat companiile private, care pot fi interesate să facă un parteneriat cu Ministerul Apărării, pentru a se bifa condiția de a putea promova în prima ligă. Mâine este prima ședință pe care o am cu cei care au trimis solicitări de interes. Sunt cam 11 sau 14 companii, mi-au spus colegii. Unele au fost programate în cursul zilei de mâine, unele în cursul zilei viitoare. Vedem din perspectivă comercială care este interesul”, a declarat Radu Miruță, la Euronews.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Juniorii de la Steaua București au fost internați la UPU Arad în urma unui joc cu UTA

„La următorul termen ar trebui să se accepte”. Lovitură în procesul cu 37 de milioane de euro miză dintre Steaua și FCSB

Ministrul Apărării a anunțat cum poate promova Steaua în Superliga. „Sunt două variante”

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Va avea loc un nou proces Maradona: Două surori şi fostul său avocat, judecaţi pentru fraudă privind marca

Justiţia argentiniană a decis marţi trimiterea în judecată a şase persoane, printre care două surori ale lui Diego Maradona şi fostul său avocat, pentru...

Petronel Chiriac, Hidroelectrica, la Gândul Energy Now: Strategia de aplatizare a volatilităților generate de perioadele de secetă, în condițiile puterilor avizate prin ATR-urile deținute de Hidroelectrica aferente marilor hidrocentrale,...

Hidroelectrica își accelerează strategia de investiții în stocare și hibridizare, mizând atât pe proiecte de lungă durată, precum hidrocentralele cu acumulare prin pompaj, cât...

Jessica Alba a împlinit 45 de ani. Povestea actriței, de la roluri celebre la afaceri de succes. GALERIE FOTO

Jessica Alba, una dintre cele mai cunoscute actriţe americane ale generaţiei sale, a împlinit marți 45 de ani.

ULTIMA ORĂ