Umbrărescu, chemat la Ministerul Transporturilor pentru salvarea proiectelor de autostradă finanțate prin PNRR

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat că autoritățile lucrează „intens” pentru ca România să nu piardă fondurile europene alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru proiectele de infrastructură rutieră și feroviară. La Ministerul Transporturilor a venit și antreprenorul Dorinel Umbrărescu, constructor implicat în unele dintre cele mai importante tronsoane de autostradă finanțate prin PNRR

Miruță susține că prioritatea momentului este menținerea finanțărilor europene pentru autostrăzi și căi ferate, proiecte pe care le consideră esențiale pentru dezvoltarea României.

„Lucrăm intens pentru ca România să nu piardă banii europeni de care avem nevoie ca de aer, dacă vrem să trăim mai bine”, a transmis ministrul interimar.

Acesta a precizat că lucrează împreună cu premierul Ilie Bolojan și cu ministrul Dragoș Pîslaru pentru același obiectiv: evitarea pierderii banilor din PNRR. Miruță a subliniat că, indiferent de situația politică a Guvernului, investițiile trebuie să continue.

Întâlnire cu antreprenorul Dorinel Umbrărescu

La Ministerul Transporturilor a avut loc și o întâlnire cu antreprenorul Dorinel Umbrărescu, constructor implicat în unele dintre cele mai importante tronsoane de autostradă finanțate prin PNRR.

La discuții au participat și reprezentanți ai CNAIR și CNIR, tema principală fiind stadiul lucrărilor, termenele care pot fi respectate și soluțiile pentru proiectele aflate în dificultate.

„Discuția cu dumnealui și cu CNAIR, CNIR a fost directă și realistă: ce se respectă, ce nu se poate respecta și ce soluții avem. Fără iluzii. Fără amânări. Cu decizii luate la timp, ca România să nu piardă”, a mai scris Radu Miruță.

Ministrul interimar a criticat ritmul lent al investițiilor din ultimii ani și a afirmat că România are nevoie de „mai multă muncă și mai multă seriozitate” pentru a recupera decalajele în infrastructură.

„Vom munci până în ultima zi de mandat astfel încât, la final, să putem spune că am lăsat România măcar puțin mai bine decât am găsit-o”, a transmis Miruță.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Doctorița care s-a sinucis azi-dimineață în București era fiica pilotului aeronavei lui Ceaușescu. Filmul complet al tragediei

În dimineața zilei de miercuri, 29 aprilie 2026, o doctoriță în vârstă de 42 de ani a fost găsită fără suflare la o adresă...

Control pe A0 Nord, secțiunea Dragomirești – Corbeanca. Când s-ar putea deschide această secțiune importantă din Autostrada Bucureștiului

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, a anunțat, miercuri, că a efectuat un control pe șantierul Lotului 1 al Autostrăzii Bucureștiului...

Eurowind Energy, prezentă și pe piața din România, atrage o investiție de 2 miliarde de euro de la fondul american Blackstone

Eurowind Energy, dezvoltator și operator danez de proiecte eoliene, solare și hibride atrage o investiție până la două miliarde de euro de la fondul...

ULTIMA ORĂ