Un medic celebru ar fi fost găsit mort în locuința sa din București. Ce spun anchetatorii

O femeie în vârstă de 42 de ani, de profesie medic, a fost găsită fără viață în locuința sa din București. Aceasta ar fi lucrat până anul trecut la Institutul Național de Medicină Legală (INML) din Capitală. Oamenii legii ar fi găsit-o spânzurată de aparatul de aer condiționat.

Potrivit știripesurse, femeia ar fi trecut printr-o perioada dificilă în ultimele luni.

Descoperire șocantă într-o locuință din Capitală

 

Potrivit primelor informații, femeia a fost găsită fără viață în apartamentul său situat la etajul doi al unui bloc din Capitală. Echipele care au sosit la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva.

Polițiștii și procurorii analizează cazul și încearcă să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs decesul. Din primele indicii rezultă faptul că nu au fost implicate alte persoane, însă verificările continuă.

Potrivit unor surse apropiate, femeia ar fi trecut prin mai multe momente dificile în ultimul an, inclusiv pierderea mamei și probleme pe plan profesional, după ce și-a încetat activitatea la Institutul Național de Medicină Legală. Conform unor informații difuzate de România TV, aceasta ar fi fost profund afectată de pierderea locului de muncă și le-ar fi spus celor din jur că a fost îndepărtată pe nedrept.

Recomandările autorului:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Bolojan, Miruță, Pîslaru și Umbrărescu, în ședință la Ministerul Transporturilor. Ce discută cei patru

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, anunță că se lucrează „intens” pentru ca România să nu piardă fondurile europene din Planul Național de Redresare...

Manuscris rar descoperit la Roma: o copie de 1.200 de ani a celui mai vechi poem în limba engleză

Manuscrisul, vechi de aproximativ 1.200 de ani, datează din perioada 800–830 d.Hr. și a fost probabil copiat de un călugăr din nordul Italiei. Cercetătoarea...

Manuscris rar descoperit la Roma: o copie de 1.200 de ani a celui mai vechi poem în limba engleză

Manuscrisul, vechi de aproximativ 1.200 de ani, datează din perioada 800–830 d.Hr. și a fost probabil copiat de un călugăr din nordul Italiei. Cercetătoarea...

ULTIMA ORĂ