Victor Ponta: „Nu am votat Guvernul Bolojan, deși făcea PSD-ul parte din el. Am anunțat partidele că va conduce USR-ul peste toate partidele”

În cadrul unei ediții, transmise live de Gândul, a emisiunii „Marius Tucă Show”, Victor Ponta, politician român, fost Prim-Ministru, a vorbit despre motivele pentru care nu a votat Guvernul Bolojan, deși PSD făcea parte din el. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Victor Ponta: „Nu știu dacă sunt prea curajos… Dar cu siguranță am o libertate pe care n-am avut-o în alte vremuri în politică, când eram șef de partid. Acuma chiar spun ce gândesc fără să-mi fie frică că mă ceartă cineva. Motiv pentru care nu am votat guvernul Bolojan, deși făcea PSD-ul parte din el. Că le-am spus așa celor de la PSD și celor de la PNL: o să conducă USR-ul. Voi sunteți de umplutură acolo.

Invitat la Marius Tucă Show, Victor Ponta a vorbit despre motivele pentru care nu a votat Guvernul Bolojan, deși PSD făcea parte din el. Acesta a început prin a spune că toate măsurile lui Bolojan și ale PNL-ului au fost anti-liberale. Au fost luate măsuri prin care au fost favorizate companiile mari, internaționale și defavorizat mediul de afaceri românesc. Politicianul susține că le-a explicat liderilor, la formarea Coaliției, că vor fi doar de umplutură, în timp ce USR-ul va conduce cum va vrea.

„Ca să venim la zilele noastre, măsurile luate de către domnul Bolojan, șeful PNL-ului… Nu, e liderul PNL, în mod oficial… Aproape toate măsurile, nu știu dacă nu vreau să fiu acuma prea părtinitor așa. Aproape toate au fost măsuri anti-liberale. Adică creșteri de taxe, de impozite. Au fost măsuri de favorizare a marilor companii internaționale. Nu știu dacă aici nu cumva Călin (n.r. Călin Popescu-Tăriceanu) e mai bine pregătit decât mine să spună dacă este în ideologia liberală… Știam că PNL-ul, când s-a fondat Partidul Național Liberal era cu prin noi înșine. Deci domnul Bolojan a adoptat măsuri împotriva mediului de afaceri românesc și pentru sprijinul companiilor mari. Așa că de asta spun că domnul Tăriceanu a fost singurul liberal. Nu știu dacă sunt prea curajos… Dar cu siguranță am o libertate pe care n-am avut-o în alte vremuri în politică, când eram șef de partid. Acuma chiar spun ce gândesc fără să-mi fie frică că mă ceartă cineva. Motiv pentru care nu am votat guvernul Bolojan, deși făcea PSD-ul parte din el. Că le-am spus așa celor de la PSD și celor de la PNL: o să conducă USR-ul. Voi sunteți de umplutură acolo.”, a explicat politicianul.

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ilie Bolojan „va lupta să facă ce trebuie pentru România”. Ce spune despre o candidatură la prezidențiale

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri seară, că va rămâne „în orice situaţie” un om activ, care va lupta să facă ce trebuie pentru...

Ilie Bolojan „va lupta să facă ce trebuie pentru România”. Ce spune despre o candidatură la prezidențiale

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri seară, că va rămâne „în orice situaţie” un om activ, care va lupta să facă ce trebuie pentru...

O pisică îi oprește pe utilizatorii care stau prea mult pe rețelele de socializare. Ce este Cat Gatekeeper

O extensie de browser a Chrome a fost creată pentru a reduce timpul petrecut în fața ecranului și folosește o pisică portocalie.

ULTIMA ORĂ