Cultura este din nou ameninţată de Legea Timbrului. Sindicaliştii cer Ministerului Culturii retragerea propunerilor

Modificările propuse la Legea timbrului cultural favorizează marii organizatori de spectacole și pun în pericol finanțarea culturii din România, transmite Blocul Naţional Sindical.

Ministerul Culturii promovează o iniţiativă legislativă, aflată în prezent în dezbatere publică, vizează modificarea Legii nr. 35/1994 cu privire la timbrele culturale.

„În forma propusă, aceste modificări afectează grav mecanismul timbrului muzical și, implicit, întreg ecosistemul cultural din România.

Din analiza noastră, ideea centrală a acestor modificări este clară: reducerea drastică a contribuțiilor datorate de marii organizatori de spectacole, în detrimentul finanțării proiectelor culturale și al interesului public”, transmite BNS, joi.

Sindicaliştii consideră ca „propunerile Ministerului Culturii, realizate sub presiunea unor mari organizatori de evenimente, introduc însă modificări majore și profund nocive”.

„Înlocuirea contribuției procentuale cu o taxă fixă de 2 lei per bilet, o măsură care va face imposibilă corelarea contribuției cu veniturile reale și va conduce la o scădere dramatică a sumelor colectate din timbrul muzical. Consecința directă: reducerea finanțării pentru proiectele culturale și blocarea multor inițiative artistice.

Instituirea unui monopol în colectarea timbrului muzical, prin acordarea exclusivității unei singure entități – Alianța Națională a Uniunilor de Creație (ANUC). Această măsură elimină pluralismul și transparența, ridicând serioase semne de întrebare privind corectitudinea și eficiența gestionării fondurilor.

Propunerea unei amnistii fiscale pentru marii organizatori de evenimente, care nu și-au îndeplinit obligațiile legale de plată a contribuției de 5%. Această măsură legitimează neplata obligațiilor fiscale, prejudiciază bugetul de stat și afectează direct sectorul cultural.

BNS consideră că aceste modificări nu reprezintă o reformă, ci o distorsionare gravă a pieței culturale, în beneficiul unor actori economici puternici și în detrimentul interesului public, al artiștilor și al organizațiilor culturale.

Ne întrebăm, pe bună dreptate, de ce Ministerul Culturii face un cadou marilor organizatori de evenimente în plină criză bugetară?

Solicităm Ministerului Culturii să retragă aceste propuneri și să inițieze un dialog real cu toți actorii implicați din sectorul cultural, în vederea identificării unor soluții echitabile, transparente și sustenabile pentru finanțarea culturii în România”, mai transmite BNS.

În prezent, legislația prevede obligația organizatorilor de evenimente să achite 5% din valoarea biletelor vândute către uniunile de creație.

Prin această contribuție au fost susținute numeroase proiecte culturale şi artiști, de-a lungul timpului.

Manolescu nu renunță la taxa de timbru: să rămână 2%, editurile s-o plătească, iar nerespectarea legii-sancționată

Parlamentarii au luat o decizie privind timbrul cultural. Ce se va întâmpla cu prețul cărților

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Dosarul Mineriadei se întoarce la Parchetul Militar. Decizie în cazul lui Ion Iliescu și Petre Roman

Dosarul Mineriadei se întoarce la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, după ce instanţa supremă a admis,...

Scuza găsită de Kremlin pentru a justifica scăderea economiei din cauza războiului și a sancțiunilor

Prima scădere trimestrială a economiei ruse din ultimii trei ani a fost „previzibilă” și este legată de măsurile menite să asigure „stabilitatea”, a declarat...

Marian Neacșu e categoric: „Vom avea un număr de voturi mai mare decât numărul de semnatari”

Fostul vicepremier, social-democratul Marian Neacșu, crede că moțiunea susținută de AUR și PSD va trece. „Vom avea un număr de voturi mai mare decât...

ULTIMA ORĂ