Drone rusești au lovit peste noapte orașul ucrainean Odesa, rănind 18 persoane

Atacurile au provocat cele mai grave pagube în districtul central Prymorskyi, unde au fost afectate blocuri înalte și clădiri rezidențiale cu cinci etaje, a declarat Serhiy Lysak, șeful administrației militare locale, scrie Reuters.

Potrivit acestuia, atacurile au declanșat incendii puternice la etajele superioare și pe acoperișuri, care între timp au fost ținute sub control. El a făcut declarațiile pe Telegram.

Serviciile de urgență au precizat că numărul răniților ar putea crește.

Odesa, un important port la Marea Neagră și un punct esențial pentru exporturile ucrainene, a fost ținta repetată a atacurilor rusești pe parcursul celor peste patru ani de război declanșat de Rusia.

Paisprezece persoane au fost rănite într-un atac produs luni.

Forțele aeriene ale Ucrainei au anunțat că Rusia a lansat, începând de miercuri ora 18:00, o rachetă balistică și 206 drone asupra țării, dintre care 172 au fost doborâte sau neutralizate. Potrivit armatei, o rachetă și 32 de drone au lovit 22 de locații.

Lysak a declarat că printre răniți se află și un băiat de 17 ani, iar două persoane sunt internate la terapie intensivă, în stare gravă.

El a adăugat că o grădiniță a fost grav avariată și că au fost raportate distrugeri la un centru comercial, un hotel și mai multe clădiri administrative.

Oficialul a publicat fotografii care surprind un incendiu violent într-o clădire cu etajul superior avariat, precum și flăcări și fum dens ieșind dintr-un bloc înalt.

De asemenea, zeci de autobuze și autoturisme au fost distruse sau avariate în mai multe parcări.

Într-un alt district, au fost raportate lovituri asupra unor facilități de infrastructură, depozite și garaje cooperative, a mai spus acesta.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Bolojan: Ani de zile, bugetul a fost folosit ca o puşculiţă de către administraţii neperformante / Oameni care în judeţe funcţionează ca jupâni au crezut că vechile obiceiuri de...

Premierul Ilie Bolojan afirmă că ani de zile bugetul de stat a fost folosit ca o puşculiţă de către administraţii neperformante, iar oamenii care...

1 Mai cu temperaturi de iarnă. Cum arată prognoza detaliată de la ANM, în exclusivitate pentru Gândul

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis o informare meteorologică, valabilă până în data de 2 mai, la ora 10:00. Din punct de...

1 Mai cu temperaturi de iarnă. Cum arată prognoza detaliată de la ANM, în exclusivitate pentru Gândul

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis o informare meteorologică, valabilă până în data de 2 mai, la ora 10:00. Din punct de...

ULTIMA ORĂ