Deși pare simplu la prima vedere, definirea limitei galaxiei este dificilă, deoarece densitatea stelelor și a gazelor scade treptat pe măsură ce ne îndepărtăm de centrul galactic.
Potrivit unui studiu publicat în revista științifică Astronomy & Astrophysics, marginea Căii Lactee poate fi definită ca zona în care încetează formarea activă de stele. Cercetătorii au stabilit că această limită se află între 11,28 și 12,15 kiloparseci de centrul galaxiei, echivalentul a aproximativ 40.000 de ani-lumină.
Pentru a determina cu precizie marginea Căii Lactee, oamenii de știință au analizat vârsta a peste 100.000 de stele gigant. Datele au fost colectate din mai multe proiecte astronomice importante, printre care APOGEE-DR17, LAMOST-DR3 și Gaia.
Analiza a evidențiat o relație interesantă între vârsta stelelor și distanța acestora față de centrul galaxiei. Cercetătorii au identificat un model în formă de „U”, care arată că stelele din apropierea centrului sunt foarte vechi, apoi devin progresiv mai tinere către exterior, până la un anumit punct. După această limită, stelele încep să fie din nou mai vechi.
Acest punct reprezintă, potrivit autorilor studiului, marginea Căii Lactee din perspectiva formării de stele.
Motivul pentru care stelele devin mai bătrâne spre exterior
Explicația pentru acest model ține de istoria formării galactice. În apropierea găurii negre supermasive din centrul galaxiei, gazul și praful cosmic erau mult mai dense, ceea ce a favorizat formarea rapidă a stelelor în urmă cu miliarde de ani.
În regiunile mai îndepărtate, materia este dispersată, iar procesele gravitaționale care duc la apariția stelelor se desfășoară mai lent. Astfel, stelele devin mai tinere pe măsură ce ne apropiem de limita zonei de formare.
Dincolo de marginea Căii Lactee, cercetătorii au descoperit totuși stele mai vechi. Acestea nu s-au format în acea regiune, ci au migrat de-a lungul timpului din zonele interioare ale galaxiei.
Migrarea stelelor dincolo de limita galaxiei
Oamenii de știință cred că stelele care există dincolo de marginea Căii Lactee au fost împinse spre exterior de forțele gravitaționale ale brațelor spirale sau de bara centrală a galaxiei.
Aceste mecanisme acționează asemenea unui efect de „praștie cosmică”, mutând stelele din regiunile active de formare către zonele periferice. Astfel, regiunile exterioare ale galaxiei sunt populate de stele bătrâne, care au migrat în decursul a miliarde de ani.
Studiul propune trei explicații principale pentru existența unei limite clare în procesul de formare a stelelor.
Prima ipoteză se referă la rezonanța Outer Lindblad produsă de bara centrală a galaxiei, care poate perturba fluxul de gaz și îl poate concentra în zonele interioare.
A doua explicație vizează deformarea planului galactic, cunoscută drept „warp galactic”, care dispersă gazul cosmic pe o suprafață mai mare.
A treia ipoteză sugerează că gazul din regiunile exterioare devine prea rarefiat pentru a se răci și condensa suficient încât să formeze noi stele.
Descoperirea ajută astronomii să înțeleagă mai bine structura galaxiei noastre și să clasifice Calea Lactee drept o galaxie de tip II, caracterizată printr-o scădere accentuată a densității stelare spre exterior.
MAI MULT MEDIAFAX
