Prim-vicepreşedintele AUR Dan Dungaciu critică modul în care România pune în aplicare Programul SAFE, susţinând că ţara noastră nu devine producător, ci doar client şi că, „într-un mod scandalos”, furnizorul este „desemnat”. Potrivit lui Dungaciu, „problema de fond” cu acest proiect este că România cheltuie miliarde de euro, dar „nu produce, nu învaţă, nu câştigă nimic strategic, ci doar cumpără”. „Este vorba despre un proiect în care firmele româneşti, Romarm de pildă, se spune că n-au fost nici măcar consultate. (…). Vă imaginaţi că dacă România se vasalizează, inclusiv prin tipul de programe SAFE, în actuala conjunctură europeană, ce se va întâmpla dacă Europa se federalizează? Vom intra în faza sclavagistă a funcţionării”, adaugă Dungaciu.
MAI MULT NEWS.RO





