Profesorii vor vota dacă participă sau nu la o posibilă grevă generală. Federațiile sindicale din Educație „Spiru Haret” și FSLI au transmis luni, 27 aprilie, în școlile din țară, un referendum pentru consultarea membrilor de sindicat privind declanșarea grevei generale începând cu 25 mai 2026. Care este situația la Iași.
USLIP Iași: „Declanșarea grevei depinde de situația politică”
Președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași, Laviniu Lăcustă, a transmis că demersul sindical este în derulare, dar poate suferi modifică în funcție de situația politică, scrie Ziarul de Iași.
„În ceea ce privește conflictul pe care îl preconizăm sau care credem că va avea loc în perioada mai, trebuie să vedem, în primul rând, care sunt cauzele. Trebuie spus că acest calendar al grevei a fost aprobat înaintea problemelor politice actuale”, a declarat acesta.
„Dacă pe 5 mai va pica acest guvern care este în funcție și va veni un guvern interimar, evident că abordarea și strategia ar putea suferi modificări. Trebuie să ai un guvern în funcție cu puteri depline pentru a avea cu cine discuta. Într-un context în care actualul guvern cade, va fi instalat un guvern care nu va mai avea puteri depline, va avea doar puteri administrative, nu va avea puterea de a legifera, lucru extrem de important într-un context care presupune o grevă. Acesta este un detaliu de care vom putea ține cont. În acest moment nu ne putem pronunța ce vom face atunci”, a completat liderul USLIP Iași.
MAI MULT GANDUL.RO





