Trump vrea ca NASA să trimită din nou astronauți pe Lună înainte de terminarea președinției sale în 2029

Donald Trump a spus în conferința de presă de ieri că vrea ca NASA să readucă astronauții pe Lună înainte de terminarea președinției sale. 

„Avem o fereastră. Adică, nu ne place să spunem cu certitudine, pentru că apoi veți spune că , oh, am eșuat”, a spus președintele.

„Suntem înaintea agendei. Și avem o fereastră bună”, a adăugat acesta.

Miercuri, președintele i-a găzduit pe astronauții care au luat parte la misiunea spațială istorică Artemis II.

Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și Jeremy Hansen au efectuat un zbor în jurul Lunii la începutul lunii aprilie.

Când își va încheia Trump mandatul?

Donald Trump ar urma să-și încheie cel de-al doilea mandat prezidențial pe 21 ianuarie 2029, cu toate că a luat în considerare să candideze pentru cel de-al treilea mandat prezidențial, deși amendamentul 22 al Constituției SUA îi interzice.

NASA ar urma să trimită astronauți în prima parte a anului 2028 pentru a efectua prima misiune de aselenizare pentru prima oară din 1972, de la misiunea Apollo 17.

Trump va deveni al doilea președinte după Richard Nixon sub al cărui mandat au fost efectuate misiuni spațiale pe Lună.


Sursa Foto/Video: White House

Autorul recomandă:

 

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Primăria Capitalei reorganizează Poliția Locală. Dispar jumătate din funcțiile de conducere

Primăria Capitalei a decis reorganizarea Poliției Locale a Municipiului București. Vor fi reduse funcții de conducere, dar nu și numărul de polițiști.

U-BT Cluj și CSM Oradea se califică în semifinalele campionatului de baschet. Rapid preia conducerea în disputa cu Dinamo

Campioana en-titre U-BT Cluj-Napoca a trecut clar de CSU Sibiu, scor 87-65, și s-a impus cu 3-0 la general în „Derby-ul Transilvaniei”. Clujenii au controlat...

U-BT Cluj și CSM Oradea se califică în semifinalele campionatului de baschet. Rapid preia conducerea în disputa cu Dinamo

Campioana en-titre U-BT Cluj-Napoca a trecut clar de CSU Sibiu, scor 87-65, și s-a impus cu 3-0 la general în „Derby-ul Transilvaniei”. Clujenii au controlat...

ULTIMA ORĂ