UPDATE. Proiectul de lege privind cumulul pensie-salariu la stat a fost adoptat de Guvern. Bolojan cere Parlamentului ca proiectul să fie adoptat în procedură de urgență

UPDATE Proiectul de lege privind interdicția cumulului pensie-salariu a fost adoptat de Guvern

După ședința extraordinară de Guvern, premierul Ilie Bolojan a făcut câteva declarații de presă în privința acestui proiect de lege care a fost adoptat joi. Șeful executivului a anunțat că proiectul de lege va fi trimis Parlamentului și va solicita ca acesta să fie adoptat în procedură de urgență. 

„Am avut astăzi o ședință extraordinară în care pe ordinea de zi au fost două puncte importante. Primul punct este proiectul de lege privind interdicția cumulului pensiilor speciale cu salariul în administrația publică din România. Acest proiect de lege va fi trimis Parlamentului cu solicitarea să fie adoptat în procedură de urgență în așa fel încât să rezolvăm o problemă care ține de echitate, o problemă care ține de economii în sectorul public și, de asemenea, una care ține de posibilitatea de a crește în cursul anului viitor, într-o anvelopă rezonabilă, salariile în sectorul public”, a spus Bolojan. 

Știrea inițială:

Proiectul de lege privind unele măsuri aplicabile funcţionarilor publici şi personalului contractual plătit din fonduri publice, respectiv cumulul pensie-salariu în sectorul public, va fi adoptat joi, de Guvern, într-o ședință extraordinară.

Anunțul a fost făcut miercuri de purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Nadina Dogioiu, în cadrul unei conferințe de presă.

Aceasta a explicat faptul că proiectul de lege a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, însă mai avea nevoie de avizul Consiliului Legislativ.

„El va veni mâine (joi – n.r.) dimineață, la ora 09.00–09.30, după care proiectul de lege va fi adoptat. Deci e doar o mică întârziere”, a explicat Dogioiu.

La sfârșitul lunii martie, premierul Ilie Bolojan afirma, în cadrul unei intervenții televizate, că proiectul de lege privind cumulul pensie-salariu la stat este finalizat și că aștepta avizul Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 30 de zile.

La momentul respectiv, premierul a adăugat că efectul acestei legi ar trebui să fie ca „ori cei care cumulează pensia şi salariul să renunţe la 85% din pensie, dacă vor să lucreze în continuare, sau să renunţe la locul de muncă de la stat”.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Primarul Constantin Toma spune că PSD ar trebui să numească un premier: „Nu Sorin Grindeanu, pentru că până acum nu a dovedit”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, consideră că în situaţia în care moţiune de cenzură va duce la demiterea guvernului condus de Ilie Bolojan, Partidul...

Eurodeputații cer măsuri mai dure pentru hărțuirea online, în contextul în care unul din șase adolescenți este victimă a abuzurilor

Parlamentul European solicită consolidarea măsurilor împotriva hărțuirii cibernetice în Uniunea Europeană, avertizând că instrumentele existente, atât la nivel european, cât și național, sunt insuficiente...

Bolojan anunță că va face publică lista ministerelor cu întârzieri în PNRR: „Să se știe unde suntem exact”

Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, după şedinţa de guvern, că cea mai importantă problemă este absorbţia fondurilor europene din PNRR, precizând că luni...

ULTIMA ORĂ