21 de trenuri noi ţinute pe linie moartă în Gara Obor. Ministrul Radu Miruţă: „Nu se înțeleg pe birocrația tot de ei făcută”

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a mers în Gara Obor. Aşa cum a anunţat şi la conferinţa de presă, cele 21 de trenuri noi erau neutilizate de la începutul acestui an.

Trenurile pot transporta peste 1.400 de călători, mai spune ministrul Miruţă.

„Culmea absurdului la CFR: am găsit în curtea Ministerului Transporturilor 21 de trenuri noi-nouțe, moderne, care zac de luni bune spre a fi decolorate de soare. În tot acest timp călătorii îndură, în unele trenuri vechi, banchete rupte, toalete sparte și lipsa aerului condiționat.

I-am chemat la fața locului pe furnizor, managerul de proiect și coordonatorul contractului de achiziție. Tipic românește, nu se înțeleg pe birocrația tot de ei făcută și agreată în urmă cu 1,5 ani. În tot timpul acesta, cele noi ies din garanție fără să meargă 1 km, după care apar alte contracte noi «de mentenanță».”

Radu Miruţă spune că soluţia pe care o are în vedere este ca toţi cei implicaţi să fie „puși la aceeași masă și aplicată legea: exact cum scrie, nu cum nu vor să o citească, de teama consecințelor”.

„Când? Miercurea viitoare, la sediul Ministerului Transporturilor, unde am invitat producătorul din Polonia și structurile responsabile din minister.”

 

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Secretomania din jurul SAFE, împrumutul de 17 miliarde de euro care ne îndatorează copiii și nepoții. Nu știm ce dobânzi plătim și cum se dau contractele

Șeful Romarm cere judecarea lui Radu Miruță pentru înaltă trădare

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Căderea leului – Euro a ajuns la 5,2 lei, revenind însă ulterior sub acest nivel

Cursul euro-leu a depășit, pentru scurt timp, pe piața interbancară, cotația de la 5,2 lei, ajungând la 5,2047 lei, dar revenind ulterior sub...

Căderea leului – Euro a ajuns la 5,2 lei, revenind însă ulterior sub acest nivel

Cursul euro-leu a depășit, pentru scurt timp, pe piața interbancară, cotația de la 5,2 lei, ajungând la 5,2047 lei, dar revenind ulterior sub...

Şi Grupul PACE reacţionează la mailurile trimise parlamentarilor de vicepremierul Oana Gheorghiu: „Un motiv în plus să votăm la vedere”

„Mesajul vicepremierului Oana Gheorghiu este un motiv în plus să votăm la vedere moţiunea de cenzură” transmit parlamentarii din grupul PACE. Aceştia se află printre...

ULTIMA ORĂ