Administrația Trump declară războiul cu Iranul „încheiat” înainte de termenul de 60 de zile

Argumentul a fost prezentat și de secretarul Apărării, Pete Hegseth, în timpul unei audieri în Senat, unde a afirmat că armistițiul a pus practic pe pauză conflictul. În această logică, administrația nu ar mai fi obligată să respecte termenul prevăzut de legea americană pentru autorizarea intervențiilor militare de durată, potrivit Associated Press.

Armistițiul, invocat ca „final” al ostilităților

Un oficial de rang înalt din administrație, care a vorbit sub protecția anonimatului, a declarat că „ostilitățile care au început pe 28 februarie au încetat”. Potrivit acestuia, armata americană și Iranul nu au mai schimbat focuri de la armistițiul de două săptămâni început pe 7 aprilie.

Cu toate acestea, situația din teren rămâne tensionată: Iranul își menține controlul asupra Strâmtorii Ormuz, iar marina americană continuă blocada pentru a împiedica exporturile de petrol iranian.

În baza Rezoluției privind puterile de război, Donald Trump avea termen până vineri să ceară aprobarea Congresului pentru continuarea operațiunilor sau să oprească acțiunile militare. Legea permite și o prelungire de 30 de zile.

Dispută politică la Washington

Democrații au cerut în mod repetat ca administrația să solicite autorizarea formală pentru războiul din Iran. Atingerea pragului de 60 de zile ar fi pus sub semnul întrebării și sprijinul unei părți dintre republicani, care au susținut inițial intervenția, dar cer implicarea Congresului pentru un conflict de durată.

„Acest termen nu este o sugestie, este o obligație”, a declarat senatoarea republicană Susan Collins, care a votat pentru o măsură menită să oprească acțiunile militare în lipsa aprobării Congresului. Ea a avertizat că orice continuare a conflictului trebuie să aibă „o misiune clară, obiective realizabile și o strategie definită”.

Controverse juridice

Interpretarea administrației reprezintă „o extindere semnificativă” a modului în care a fost aplicată legea din 1973 consideră experții în drept constituțional și securitate.

„Nimic din textul sau logica acestei legi nu sugerează că termenul de 60 de zile poate fi suspendat sau oprit”, a spus ea. Katherine Yon Ebright, expertă în drept constituțional și securitate națională la Centrul Brennan pentru Justiție, un institut juridic independent afiliat Universității New York.

Operațiunea Pasajul Epic

Richard Goldberg, fost oficial al Consiliului de Securitate Națională, a propus lansarea unei noi operațiuni, denumită „Epic Passage”, care ar avea ca obiectiv redeschiderea Strâmtorii Ormuz și reluarea libertății de navigație, menținând în același timp opțiunea unor acțiuni militare ofensive.

Alți președinți americani au susținut în trecut că anumite operațiuni nu intră sub incidența legii privind puterile de război, invocând intensitatea redusă sau caracterul limitat al acțiunilor. În acest caz însă, experții spun că amploarea conflictului cu Iranul face dificilă o astfel de justificare.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

S&P 500 şi Nasdaq Composite au înregistrat în aprilie cea mai bună lună din 2020, în pofida tensiunilor din Orientul Mijlociu

Principalii indici bursieri americani au încheiat luna aprilie cu cele mai mari creşteri din ultimii ani, susţinuţi de rezultatele solide ale companiilor, chiar dacă...

Secretomania din jurul SAFE, împrumutul de 17 miliarde de euro care ne îndatorează copiii și nepoții. Nu știm ce dobânzi plătim și cum se dau contractele

Secretomania pune pe jar România, pentru că ne împrumutăm prin SAFE cu miliarde de euro, însă autoritățile nu reușesc să explice pe înțelesul românilor...

Secretomania din jurul SAFE, împrumutul de 17 miliarde de euro care ne îndatorează copiii și nepoții. Nu știm ce dobânzi plătim și cum se dau contractele

Secretomania pune pe jar România, pentru că ne împrumutăm prin SAFE cu miliarde de euro, însă autoritățile nu reușesc să explice pe înțelesul românilor...

ULTIMA ORĂ