Minivacanța de 1 Mai a transformat litoralul într-un punct major de distracție, iar stațiunea Mamaia se pregătește să devină din nou epicentrul petrecerilor. Turiștii au format deja o coadă în fața Loft, unde urmează să petreacă în această noapte.
Ziua de 1 Mai, data la care se sărbătorește Ziua Internațională a Muncii, vine la pachet cu aglomerație la intrarea unuia dintre cele mai importante cluburi din Mamaia. Reporterii Gândul au surprins turiștii care sunt în așetptarea unei brățări de acees.
Interesul ridicat pentru eveniment a crescut timpii de așteptare la zona de achiziție a brățărilor. Astfel, organizatorii de la Loft au găsit o metodă inedită de a întreține atmosfera pentru cei care așteaptă: o domnișoară care cântă la saxofon.
Fata este amplasată pe o structură înaltă, de tip picioroange, ascunsă sub o rochie amplă de culoarea neagră, care creează iluzia că plutește deasupra mulțimii și oferă un moment vizual spectaculos pentru turiști care așteaptă la rând.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- 1 Mai pe schiuri la Sinaia. Pârtiile din golul alpin sunt arhipline. Nu lipsesc nici micii. Cât costă o porție în vârf de munte
- Drumul spre mare de 1 Mai. Cum se circulă acum și care sunt prețurile la carburanți în benzinăriile din Costinești, Mangalia și de pe autostradă





