FK Csikszereda produce surpriza în debutul etapei 7 din play-out-ul Superligii și învinge FCSB

Unicul gol al partidei a fost marcat de jucătorul FK Csikszereda – Csuros, în minutul 87.

Gazdele au rezistat presiunii constante exercitate de FCSB, care a dominat posesia. Însă, campioana en-titre nu a reușit să transforme controlul jocului în ocazii decisive sau goluri.

Succesul este unul extrem de important pentru formația din Miercurea Ciuc, care face un pas important spre evitarea retrogradării.

FK Csikszereda nu mai poate retrograda direct și, cu un total de 30 de puncte, s-a desprins la șapte puncte de zona locurilor de baraj.

De partea cealaltă, FCSB rămâne cu 36 de puncte lider în play-out, după a doua înfrângere din faza a doua a campionatului.

Bucureștenii au patru puncte avans față de UTA, a doua clasată din play-out, care va juca la Ploiești, cu Petrolul, duminică.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

La 40 de ani, Lukas Podolski a câştigat Cupa Poloniei cu echipa Gornik Zabrze

Campionul mondial din 2014, Lukas Podolski, a câştigat un nou titlu sâmbătă, adjudecându-şi Cupa Poloniei alături de clubul său, Gornik Zabrze. La vârsta de...

Alertă în Finlanda: o dronă, suspectată că a intrat în spațiul aerian lângă granița cu Rusia. Ce spun autoritățile

O dronă neidentificată este suspectată că a încălcat duminică spaţiul aerian finlandez în apropierea graniţei cu Rusia, a anunţat Ministerul Apărării finlandez, transmite AFP,...

Timiş: Şofer prins în timp ce circula cu peste 200km/oră pe un drum naţional/ A rămas fără permis pentru 4 luni – FOTO

Un şofer de 33 de ani a fost prins de poliţişti în timp ce circula pe un drum naţional din Timiş cu peste 200km/oră....

ULTIMA ORĂ