Ilie Bolojan anunță negocieri după moțiune. Premierul caută majoritate pentru actualul guvern

Prezent la Suceava, cu numai câteva zile înainte de moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR și prin care, conform calculelor, ar urma să fie demis, premierul Ilie Bolojan crede că dacă moțiunea de cenzură pică, actualul guvern poate merge mai departe cu miniștrii care să conducă câte două ministere.

„În cazul în care săptămâna viitoare moțiunea va trece, guvernul va rămâne în funcție până la validarea de către Parlament a unui nou guvern, iar pentru validarea unui nou guvern, partidele vor participa la consultări cu președintele, se vor face consultări, iar președintele va încredința partidelor formarea unui nou guvern. Dacă moțiunea nu trece, guvernul acționează în condiții normale. E nevoie de consultări parlamentare, ceea ce înseamnă că e nevoie să se găsească o situație stabilă. Cele mai importante priorități sunt legate pe termen scurt de accesarea fondurilor prin PNRR; unde avem două probleme importante. Una de accesarea jaloanelor prin PNRR, unde ne-am angajat să facem reforme. Sunt reforme, zeci, mai simple, care se rezolvă prin ordine de ministru, altele care se rezolvă prin OUG și altele care se rezvolă prin legi”, a spus Ilie Bolojan.

Știre în curs de actualizare!

 

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Romprest anunță diminuarea frecvențelor de salubrizare stradală în Sectorul 1 din București

Romprest Service SA a anunțat, printr-un mesaj public, faptul că va avea loc diminuarea frecvențelor de salubrizare stradală în Sectorul 1 din București....

Romprest anunță diminuarea frecvențelor de salubrizare stradală în Sectorul 1 din București

Romprest Service SA a anunțat, printr-un mesaj public, faptul că va avea loc diminuarea frecvențelor de salubrizare stradală în Sectorul 1 din București....

Cât costă un porumb fiert pe litoral de 1 Mai 2026. Prețul i-a făcut pe mulți turiști să renunțe la idee

Cât costă un porumb fiert pe litoral de 1 Mai 2026. Prețul i-a făcut pe mulți turiști să renunțe la idee Cât costă un porumb...

ULTIMA ORĂ