Liderul UDMR Takacs Csaba, proprietarul castelului Schirling din localitatea Corneni, a murit vineri seara, la vârsta de 71 de ani. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), în jurul orei 19.00, un apel la 112 a anunțat că un bărbat de aproximativ 70 de ani a fost prins sub un tractor, care avea atașat un dispozitiv de cosit.
Din nefericire, echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul. În cursul serii, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a transmis un mesaj de condoleanțe familiei, potrivit gherlainfo.ro.
Cine a fost Takacs Csaba
Takacs Csaba (71 ani), născut pe 30 martie 1955 la Aiud, în județul Alba, de religie romano-catolică, a fost mulți ani o figură politică importantă din partea UDMR.
Takacs Csaba / FOTO – cdep.ro
În anul 1974, el a absolvit Liceului „Bethlen Gabor” din Aiud și apoi a studiat la Institutul Politehnic Timișoara – Institutul de subingineri construcții civile și industriale Hunedoara, absolvit în 1981.
În perioada 1982-1989 a lucrat la Combinatul Siderurgic Hunedoara, ca mecanic șef – șantier construcții-montaj regie.
Pe 22 decembrie a participat la Revoluție, moment în care a devenit membru în primul comitet al noii puterii locale, membru fondator al Frontului Salvării Naționale (FSN) Hunedoara, iar la 4 ianuarie 1990, membru fondator al UDMR Hunedoara.
A fost deputat în Parlamentul României din partea UDMR, între anii 1990-1992 și 1992-1996. A mai îndeplinit mulți ani funcția de președinte executiv al UDMR.
MAI MULT GANDUL.RO





