Europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat, vineri, că „Ilie Bolojan a salvat 350 milioane Euro”, bani care au fost aproape pierduți de către Guvernul condus de Marcel Ciolacu, ca urmare a neîndeplinirii angajamentelor.
Mureșan a mai adăugat că cererea de plată numărul 3 din PNRR a fost depusă de către Guvernul Ciolacu în decembrie 2023, cu multe reforme neîndeplinite.
„Comisia Europeană a avut multă răbdare cu Guvernul Ciolacu”, a declarat europarlamentarul, însă până la demisia lui Marcel Ciolacu reformele tot nu au fost îndeplinite.
În primele luni de mandat ale lui Ilie Bolojan, premierul a luat reformele, inclusiv reforma pensiilor magistraților, care a fost „o reformă necesară în cadrul cererii de plată numărul 3”, a adăugat Siegfried Mureșan.
De asemenea, ca urmare a reformelor îndeplinite de Guvernul Bolojan, „Comisia Europeană a decis să elibereze 350 de milioane euro din cele 800 milioane euro,” care erau blocate de mai mult de doi ani de zile, a mai declarat europarlamentarul, pe pagina sa de Facebook.
MAI MULT MEDIAFAX



