Un proiect depus de UDMR propune ca alocația pentru copii să fie redusă la 100 de lei / Bursa de prezență de 250 de lei, acordată condiționat

Un proiect inițiat de parlamentari UDMR a fost depus în această săptămână la Senat privind acordarea alocațiilor de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani.

Propunerea legislativă vizează modificarea art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată, precum și modificarea și completarea art.(108 indice 1) din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023.

În documentul depus la Senat de către parlamentari UDMR, se propune ca alocația de stat pentru copiii cu vârsta între 3 și 18 ani, care în prezent este de 292 de lei, să fie redusă la 100 de lei. La această sumă s-ar adăuga și o bursă de prezență la școală sau grădiniță în valoare de minimum 250 de lei, care s-ar indexa în fiecare an, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației.

Scopul propunerii legislative

În expunerea de motive, inițiatorii UDMR a acestui demers subliniază că propunerea „are ca scop reducerea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii”, în contextul în care România se află printre printre statele cu cele mai ridicate rate ale abandonului școlar timpuriu din UE, depășind media UE și ținta europeană stabilită la 9%.

„Prin instituirea bursei de prezență se urmărește, așadar, trecerea de la un mecanism exclusiv pasiv de sprijin financiar la unul care încurajează activ implicarea în educație, fără a elimina caracterul de protecție socială al alocației de stat”, se mai menționează în expunerea de motive a inițiativei legislative.

Totodată, dacă acest proiect de lege va fi adoptat, modificările privind acordarea alocației de stat pentru copii ar urma să se aplice din anul școlar 2027-2028.

De menționat este faptul că alocația de stat, de 100 de lei o vor primi toți copiii și elevii, indiferent dacă merg sau nu la școală. Pe de altă parte, acordarea bursei de prezență se va acorda dacă sunt îndeplinite două condiții: copiii trebuie să frecventeze cursurile și să aibă media 10 la purtare sau calificativul „Foarte Bine” la purtare la final de an.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Miruță: 21 de trenuri noi zac de luni întregi în curtea Ministerului Transporturilor și se degradează la soare

Reprezentanţii PESA şi ai structurilor feroviare au fost chemaţi la discuţii după ce ministrul Radu Miruţă a găsit 21 de trenuri noi abandonate în...

Acordul UE – MERCOSUR intră în vigoare. Ursula von der Leyen: „Tarifele încep să scadă”

Acordul privind crearea uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume a fost semnat în ianuarie, după mai bine de 25...

Parlamentarii PACE, după ce au primit mesajul Oanei Gheorghiu: „Un motiv în plus să votăm moţiunea de cenzură”

Aleșii PACE - Întâi România, plecați din S.O.S și POT, susțin că Oana Gheorghiu „nu a știut că există parlamentari” până în pragul moțiunii...

ULTIMA ORĂ